Am minţit poporu’ cu simulatoru’! (II)
Jurnalul unei stewardese – seria a doua, episodul 20
Pentru că tot vorbeam în episodul trecut de simulatorul fetelor, zic să vă povestesc azi despre cel al piloţilor. Asta așa, din perspectiva neofitului pentru care însemnătatea butoanelor de pe bordul avionului este egală cu descrierea transmisiei ZF cu opt viteze a bemveului testat de Stig.
Am aflat, zilele trecute, de pe un blog, de nașterea unui astfel de simulator și la noi în ţară, la Timișoara, graţie ambiţioșilor de la Carpatair. Personal, am avut șansa unei vizite la un simulator Boeing de-afară, anul trecut, iar sesiunea în care am nimerit a durat vreo patru ore, de la 2 la 6 dimineaţa. Muream de curiozitate să aflu care este, domnule, treaba cu baraca aia care mimează zborul și pe care nu o văzusem decât în poze sau o cunoscusem din poveștile altora.
Așadar, clănţănind de frig și cu ochii strepeziţi de somn, asist la briefing-ul piloţilor: vreo 20 de minute în care li se explică, în linii mari, ce se va întâmpla de-a lungul cursei virtuale. După care intrăm în cabina cât bucătăria unui Boeing 747, suspendată la câţiva metri deasupra solului și sprijinită pe niște picioroange de fier (vezi foto).
Sunt așezată pe un scaun în spatele piloţilor, cu instructorul lor în stânga mea, care începe să șurubărească la niște butoane. Prin urmare, avem un zbor de noapte, scurt, în care piloţii sunt puși în faţa unei depresurizări coroborate cu cedarea unui motor. Nasol!
Nu-mi amintesc, și chiar dacă mi-aș aminti, tot nu m-aș pricepe să redau comenzile, acţiunile, faptele. Cert e că, la final, îmi cam trecuse somnul, iar simularea îmi părea din ce în ce mai reală. Îmi tot veneau în minte acţiunile unui însoţitor de bord în aceste ipostaze și parcă vedeam filmul din spatele meu, unde ar fi trebuit să fie cabina pasagerilor: cad măștile, lumea urlă, începe coborârea de urgenţă până la nivelul de siguranţă, unde aerul devine respirabil, babe care intră în hipoxie, copii cu urechile ciuruite de presiune, haos la maximum, ca în reclamă, și-o aterizare zdruncinată.
După o scurtă pauză, a urmat incendiul în cockpit, în care instructorul le-a înţesat cabina de fum, de data asta fără ca piloţii să-și fi aprins una fără filtru. Apoi, intrarea în convalescenţă a sistemului hidraulic, plus alte chestii nașpa care, prost gestionate, generează mereu subiecte pentru emisiunea Dezastre în aer, pe NatGeo. (Henrieta Aplanoriţei)
Comentează
Comentarii:
‘Pentru că tot vorbeam în episodul trecut de simulatorul fetelor’ – suna cam sexist dat fiind ca nu sint doar fete in cabina.
cele mai interesante momente in sim sint cind i se defecteaza ceva mai ales grafica sau instalatia hidraulica si incepi sa realizezi ca nu mai controlezi masinaria. in momentele alea se simuleaza fbine realitatea;)
a fost un caz cind un sim de L-1011 a ars ca in filme deci mai intii emergency procedures si dupa acea fasten your seatblet (multi au plonjat prin cockpit altii au imprastiat gentile peste tot)
oricum ce companie isi trimite pilotii la ora 2am la sim(cine are chef de briefing de 1hr in mijloc de noapte)?:)
@ ciachi: acolo e pa bani, un slot noaptea e mai ieftin, d-aia n-ai sa vezi decit negri, romani si vietnamezi bintuind noaptea prin simulatoare. E misto cind se fute computeru’ de la cite un freeze, ramii cu cracii-n sus si tre’ sa cobori pe fringhie