E adevărat că România e mai grav lovită de corupţie decât de criză. Asta înseamnă că Bruxelles-ul are dreptate să ne agaseze cu monitorizarea progreselor în reforma justiţiei. După cum are dreptate și Băsescu să se bată pentru o lege a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) care să jupoaie îmbogăţiţii. Şi, dacă vor și președintele, și Europa, ce lipsește ca să iasă o lege bună și să ne salvăm ţara de corupţi?

Fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu (RS) duce de vreo doi ani un război în instanţe împotriva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Domnia sa refuză să admită că este semnatara unor note informative semnate cu numele de „Sanda“. Refuzul i-a fost sprijinit de câteva decizii ale instanţelor care n-au permis CNSAS să propună, pentru expertiză, pagini scrise de mâna Rodicăi Stănoiu, altele decât cele trei file dubioase pe care le-a oferit ea. Comportamentul bizar al instanţelor care refuzau să accepte probe a fost întrerupt la București. Drept care RS a cerut și a obţinut strămutarea procesului la Oradea, în speranţa că acolo, mai departe de ochiul public și cu ajutorul unor magistraţi încă impresionaţi de sumbra aură a ministeriatului ei, va reuși să oprească accesul la cunoaștere.

Ochiul Bruxelles-ului n-ajunge. Raportul Comisiei Europene publicat recent vorbește extrem de critic despre modul în care România s-a ţinut de angajamente cu privire la reforma sistemului judiciar și, de fapt, cu privire la eficientizarea luptei cu corupţia. Comisia a văzut necesitatea unui sprijin politic pentru reformă. Or, recenta agitaţie în jurul legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) a demonstrat că există un ferm și bine organizat sprijin politic în favoarea, nu împotriva corupţiei.

Prostia îngrașă lăcomia. ANI a fost atacată cu succes la Curtea Constituţională pentru că era vulnerabilă. Exact în aceeași situaţie a fost și CNSAS în urmă cu câţiva ani: atacat la Curtea Constituţională, s-a ales cu o sentinţă care ameninţa instituţia cu dispariţia. Totuși, în mod miraculos, s-a produs o lege nouă care a fost susţinută cu succes parţial în parlament și care azi susţine o instituţie care nu mai este la fel de vulnerabilă și a devenit mai eficientă. Că nu degeaba se refugiază ditamai Rodica Stănoiu la Oradea. Diferenţa dintre CNSAS și ANI este însă elocventă: pe legea de depanare a CNSAS s-a lucrat transparent; Guvernul din epocă a pus legea pe tejghea și a invitat lumea să vină să pună creierul la bătaie. În cazul ANI, legea scoasă pe targă de la Curtea Constituţională a fost operată la Ministerul Justiţiei într-un cerc intim și heirupist.

N-a trecut de halebardierii crimei organizate din Senat nici după ce Băsescu și-a făcut treaba și a întors legea de la promulgare. N-a trecut pentru că a rămas vulnerabilă. Or, ca să-l îngenunchezi juridic pe Frunda, vârful de atac împotriva legii, e nevoie de competenţe cel puţin egale. Din păcate, paradigma de funcţionare a PDL nu pare să se schimbe nici după ce-au dat de două ori cu legea-n gard.

Acum, după epistola critică de la Bruxelles și după ce Băsescu a obţinut o decizie de neconstituţionalitate a legii de la Curte, șansa reformulării legii va fi ratată din același viciu de funcţionare a partidului: s-a anunţat o sesiune extraordinară a Parlamentului, iar PDL-ul, prin vocea lui Flutur, s-a jurat că va face totul să scoată o lege bună. Cu alte cuvinte, tot heirupismul, voluntarismul și arbitrarul impuse de Băsescu vor lăsa legea la mintea incompetenţilor fideli. (Mircea Toma)