Sinuciderea Mădălinei Manole a devenit, în România, sărbătoarea cea mai populară a anului. Ziariştii s-au arătat gata să-şi omoare şi mamele, nu doar deontologia, ca să hrănească cu imagini de dincolo de Styx hămesitul popor voyeur-necrofil-ortodox român. Vă ştim şi pe voi, perverşilor. Pentru voi am produs ceva fin: interviul de după înmormântare.

M-a sunat o amică, sâmbătă, să mă întrebe dacă nu ieşim să cinăm de înmormântarea Mădălinei Manole.

Sigur că umorul, mai ales cel negru, este un refugiu faţă de o realitate încă mai neagră. Dar, serios vorbind, evenimentul înmormântării artistei a fost mai prezent în viaţa noastră decât multe sărbători naţionale. A dedicat, oare, vreo televiziune mai multe ore de transmisie în direct de ziua de 1 Decembrie decât de la funeraliile de la Cimitirul Bolovani? Am urmărit şi eu câteva minute o asemenea transmisie şi mi s-a părut mult mai tare decât un meci de sumo. Mai întâi pentru că îmbrânceala era pe bune, iar apoi pentru că ringul era chiar Mădălina Manole. În scurta istorie a mass-media din România n-am mai pomenit o asemenea competiţie necrofilă. Îmbrâncelii dintre ziariştii, cameramanii şi fotoreporterii de la faţa locului i s-a adăugat îmbrânceala de la nivelul deciziilor editoriale.

Într-acolo trebuie să dirijăm mulţumirile noastre pentru ideea de a beneficia o zi întreagă non-stop de program live cu morţi. Ca la cozile la carne de pe vremuri, unele firme de media au încercat să se bage în faţă: la această categorie, marele premiu l-a primit agenţia publică de ştiri Agerpres. Pe 13 iulie, cu o zi înainte de aniversarea Mădălinei, compania a difuzat un interviu cu artista. Cum pe 14 ea s-a sinucis, acel interviu a devenit, brusc, cu mare tam-tam, „ultimul interviu cu Mădălina Manole“ înainte de suicid. N-au trecut multe ore până să se prindă lumea că era vorba de o păcăleală: un ziarist comod compilase fragmente din declarații vechi şi informaţii de pe site-ul artistei şi le-a vândut ca interviu. Aşa a ajuns Mădălina Manole să declare cu câteva ore înainte de a-şi lua viaţa: „Sunt o artistă împlinită, o mamă şi o femeie fericită“. Paradoxul n-a fost decât un motiv în plus pentru directoarea adjunctă a Agerpres pentru a republica interviul cu supratitlul-trompetă „Ultimul interviu!“.

De ce, oare, se petrece mizeria asta? Tot Băsescu e de vină? Ei bine, de data asta nu e el. Cursa degradării media este un fenomen mondial, care respectă totuşi culoarea locală. În Franţa s-a declanşat acum câteva luni un scandal pentru o emisiune care anunţa difuzarea unui show TV unde concurenţii se puteau omorî în direct. La noi, OTV a „coborât“ în sicriu acum vreo trei ani, când cu elevul care s-a sinucis din iubire pentru o profesoară. Sub presiunea acestui pionier al gunoiului s-a declanşat în celelalte redacţii TV măcelul normelor deontologice şi al legilor în domeniu.

O amendă e ieftină când înmormântarea aduce 2,5 milioane de telespectatori. Azi, putem declara că procesul otevizării s-a încheiat. Mădălina, ce părere ai despre această istorică victorie? „Doamne, n-aş fi crezut niciodată că finalul vieţii mele va face audienţă ca finala Campionatului Mondial de fotbal!“ Cât timp credeţi că mai trece până când vedetele vor începe să vândă spaţiu publicitar pe viitoarele lor sicrie? (Mircea Toma)