Mineriada pe bicicletă de la Roșia Montană
Motto: „Noi minerim, nu gândim! Și nici nu minerim…“
Am fost cu bicicleta la Fân Fest, festivalul care vrea să salveze Apusenii de mineritul cu cianură și să aducă turismul în loc. Am băgat bicla cu japca în tren, m-am tocmit cu nașu’ până la Cluj și de-acolo am pedalat trei zile spre Roșia, alături de vreo 12 oameni. Pe drum, ne-a interceptat o brigadă de „mineri-bicicliști“ culeși de la birtul satului, îmbrăcați în tricouri negre cu „Vrem minerit“ și trimiși să deturneze marșul.
Miercuri dimineață, în fața Bisericii „Sf. Mihail“ din Cluj e o adunătură suspectă: o tipă echipată ca pentru Turul Franței, un student la medicină, un israelian venit să-și deschidă o fermă în România, un inginer, niște liceeni… Toți cu biciclete și rucsacuri.
Unii au venit cu convingeri ecologiste, alții doar pentru că aveau chef de o tură cu bicicleta. Am mers împreună 146 km pe munte și am dormit așa: în podul unei clădiri de lângă Stadionul „Minerul Iara“ și pe pajiștea unei mănăstiri, în corturi.
Încă din Cluj ne-a escortat Poliția. Am avut un Logan în față și-un papuc cu jandarmi în spate. N-am pedalat în viața mea mai cu spor decât acum, cu jandarmii după mine! S-au ridicat niște sprâncene – „Ce ne trebuie escortă, transportăm valută?!“. Dar, la câțiva kilometri de Roșia Montană, am înțeles care era rostul ei.
Prin Cărpiniș, localitatea în care începe urcușul final spre sat, era plin de afișe cu Ziua Minerului și festivalul „Folk You“, ambele sponsorizate de Gabriel Resources (firma canadiană care vrea să extragă aurul). De lângă căminul cultural, pe care trona un banner cu Ziua Minerului, au început să răsară niște indivizi în tricouri negre, pe care, sub două ciocane încrucișate, scria „Vrem minerit“. Călare pe niște biciclete ruginite, „minerii“ s-au intercalat în coloana marșului antiminerit.
Cam jumătate n-aveau peste 15 ani, iar restul păreau că abia ar putea să mânuiască sticla de votcă, în nici un caz târnăcopul sau mașinăriile sofisticate cu care se lucrează acum în mine. Unul, mai burtos, a venit la marșul biciclist pe scuter. Un bătrân susținea că nu i-a dat nimeni tricoul, l-a făcut singur acasă.
Ideea era mișto: marșul ecologist ar fi intrat în Roșia Montană cu mesajul „Vrem minerit“! Când a văzut asta, Raluca, fata micuță și roșie de oboseală care a organizat marșul, mai avea puțin și sărea de pe bicicletă să-i sfâșie pe mineri. Noroc că a intervenit Poliția, a făcut un pic de scandal și le-a zis să stea la distanță de coloană, altfel o încurcă.
Sus, am fost întâmpinați cu urale, flori și pită cu sare. Dar au apărut și niște săteni protestatari, strânși „din proprie inițiativă“ în fața sediului Gabriel Resources cu bannere pe care scria „Vom prospera datorită acestei investiții“ și „Ne pregătim pentru Occident“. Până să ajungă și minerii, rupți de urcușul pe hârburile de biciclete, se liniștiseră lucrurile în Piața Mare, unde mai toate clădirile sunt cumpărate de canadieni, tapetate cu bannere cu „Vrem minerit“ sau populate cu ONG-uri-fantomă pro-minerit. Nici monumentele istorice n-au scăpat: compania a cumpărat o mulțime de case vechi și a pus pe ele plăcuțe pe care scrie că vor fi restaurate dacă începe exploatarea.
Mai sunt și tot felul de indicatoare turistice cu logo-ul Gabriel, despre care unii săteni au spus că au fost montate cu câteva zile înainte de festival. Terenul de lângă scena mare a fost împrejmuit și, pe tot parcursul Fân Fest-ului, câțiva oameni au făcut grătare cu manele lângă bannere cu „Vrem să fim mineri, nu pescari“. Iar duminică, în ultima zi de festival, canadienii au finanțat sărbătoarea de Sfânta Marie, ca să nu rămână în urmă la happening-uri.
„În PR să ne luptăm!“, par să spună cele două tabere sub privirea buimăcită a localnicilor. Ecologiștii au organizat un festival, iar canadienii au făcut tot ce-au putut ca să le pună bețe în roate. Inclusiv o mică mineriadă pe bicicletă. (Vlad Ursulean)


Comentează
Comentarii:
HUOOO!!!! incredibil, minerii au sarit si la oamenii ce venisera in vizita in scopuri pasnice la FAN FEST!!
tot cu tehnici de astea… cred ca Iliescu le-a dat pontu!!!
Dati niste cianura combinata cu rachiu la minerii aia PRO si lui GAbriel…….
Gabriel sa trimita o scrisoare de multumire francezilor…ca de unde mai scoteau ei manifestanti daca nu ii trimitea Sarkozy acasa cu avionul?
apropo de asta: http://www.paginademedia.ro/2010/08/cine-e-in-noua-zeelanda-cu-ro%C8%99ia-montana-turcescu-tatulici-hurezeanu-livia-dila/