Palma – o mână de rai

agroturism1 Mirosul de balegă fie cu noi!

Continuăm periplul prin agroturismul insulei Palma de Mallorca. M-am gândit să-i dau bătaie acum, când am proaspăt întipărite în minte diverse detalii ce țin de viața lor de la țară.

Cu toate că nu-mi fac mari griji: mi le voi aminti de câte ori voi servi un Bran de-al nostru, unde „rural“ înseamnă vile cu cinci etaje, podite cu gresie lucioasă și împodobite cu balustrade de inox, iar gospodăria aducătoare de bucate este reprezentată de un petic de iarbă mobilat cu cât mai multe grătare și, pe alocuri, un leagăn de lemn, făurit de mâna țăranului în tindă, la Bricostore.

agroturism

Părăsim Valldemossa, un superb sătuc maiorchez, în care Chopin și George Sand (femeie) au trăit o frumoasă poveste de dragoste, sursă de inspirație pentru viitoarea carte O iarnă în Mallorca, semnată de tanti George. Câteva ore bune am stat încordat de emoția unei posibile întâlniri cu Michael Douglas, despre care știam că are o casă de vacanță pe acolo și despre care citisem în presa locală c-ar fi prin zonă la acea oră. Screen shot 2010-07-30 at 2.37.17 PM

Pufnesc și acum în râs când mă gândesc ce planuri îmi făcusem cu privire la un eventual interviu, autograf sau o simplă poză cu starul american, bând bere cu localnicii într-un șanț de pe marginea drumului. Pentru un material interesant i-aș fi cântat și „Pinguinul“ într-un picior, cum văzusem că procedase un grup de fetițe în aeroport ca să se pozeze cu maestrul Mitică Popescu, alt mare actor ce alesese această destinație.

Screen shot 2010-07-30 at 2.38.51 PM

Parcurgem cam treizeci de kilometri pe un drum mai lat cu o palmă decât mașina, dar al cărui asfalt perfect nu-l va cunoaște nici o autostradă mioritică în următorul secol, și iată-ne în fața conacului Els Calderers. Fără a ne lovi de vreun pândar plătit să numere înghițiturile vizitatorilor, domeniul ne aștepta cu o masă plină de gratuități tradiționale, de la zacuscă și gogoși cu dulceață până la vinul casei, pe care ți-l puteai trage singur din butoaie, în câte pahare te țineau creierii și bunul-simț. Screen shot 2010-07-30 at 2.37.23 PM

De câte ori văd ce au putut să facă alții cu sute de ani în urmă și cum au știut ei să păstreze truda strămoșilor, mă întreb dacă explicația cum că noi am fost ocupați cu reținerea turcilor nu e doar o scuză penibilă a incompetenței, hoției și frecangelii, folosită – cu alte cuvinte – și de guvernanții zilelor noastre. (Augustin Julea)

Comentează

Comentarii:

  1. draculea spune:

    nea Avgvstine, matale ai impresia ca cititorii ai mai intelighenti au ramas la Catavenci?

  2. ova spune:

    Pai din cauza lui mama lui Stefan cel Mare nu am fost in stare sa ne dezvoltam, pe toate guvernele post-decembriste le-a pus bete in roate si banii publici in buzunare, iar hotia si frectia este scrisa genetic in sangele romanilor, au mai venit si alte neamuri care ne-au transmis genele lor, ca de expl. unele ciori calatoare.