Penibililor deontologi cărați în Noua Zeelandă pe banii RMGC le e jenă să se explice

Ultima fiță în materie de concedeontologie este vacanța în Noua Zeelandă. Dar nu e pentru toată lumea. Ci doar pentru deontologi de televizor și jurnaliști ieftini. Dar plătiți scump din banii Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), compania care tot încearcă, de cîțiva ani încoace, să exploateze aurul din Munții Apuseni.

Lista pișcotarilor din aur

Potrivit paginademedia.ro, RMGC i-a dus în Noua Zeelandă pe următo­rii: Robert Turcescu (ex-Realitatea-Cațaven­cu), Ioan T. Morar (Academia Cațavencu), Mihai Tatulici (RC), Livia Dilă (B1 TV), Doru Bușcu (director editorial AC), Emil Hurezeanu (președintele Grupului RC), Daniel Apostol (director executiv Money Channel), Vlad Macovei (redactor-șef Evenimentul zilei), Floriana Jucan (director general Q Magazine), Sorin Freciu (președintele Consiliului de Administrație al RC), Rareș Bogdan (Ziua de Cluj), Roxana Voloșeniuc (Elle). Și Corina Vințan, în calitate de organizator.

Cațavencu îi belește pe oengiștii pro-Roșia

Miercuri, 16 august, Academia Cața­ven­­cu a pregătit plecarea luceferilor ei prin publicarea unui articol în care erau condamnați oengiștii care militează împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană. Aceștia erau acuzați că nu acționează dezinteresat, din spirit civic, ci o fac doar pentru bani: „Roșia Montană și armata de ONG-uri din jurul proiectului minier este probabil cel mai clar exemplu al evoluţiei și dezvoltării ONG-istului de meserie. Zeci de ONG-uri luptă, militează, dezbat, propun, susţin și despică firul problemei în o mie. Și, în același timp, cheltuiește resurse“.

Robert Turcescu: „Răspund dacă am chef. Sînt în concediu“

Rep.: Am cîteva întrebări legate de participarea dvs. la excursia din Noua Zeelandă, organizată de RMGC.

R.T.: Dacă am chef să răspund.

Rep.: Desigur. Puteți răspunde la cîteva întrebări?

R.T.: Nu, că sînt în concediu.

Rep.: Puteți măcar să ne spuneți de ce ați decis să mergeți acolo sau cine plătește costurile călătoriei?

R.T.: Repet, sînt în concediu. O seară bună.

Vlad Macovei: „Nu cred că e un subiect de interes pentru cititorii dvs.“

Rep.: Am cîteva întrebări legate de participarea dvs. la excursia oferită de RMGC.

V.M.: Întîi ar trebui să mă întrebați dacă vreau să vă răspund (…).

Rep.: În primul rînd, de ce ați decis să participați la această excursie oferită de RMGC?

V.M.: Nu comentez. Următoarea întrebare.

Rep.: Care a fost programul vizitei sau care va fi programul acesteia?

V.M.: Nu comentez. Următoarea întrebare.

Rep.: Considerați că există probleme de etică legate de participarea dvs. la această acțiune?

V.M.: Nici la asta n-aș vrea să comentez.

Rep.: Doriți să oferiți orice alte informații, în afară de aceste întrebări la care nu doriți să comentați?

V.M.: Informații despre ce?

Rep.: Despre participarea dvs. la călătoria oferită de RMGC.

V.M.: Am participat? Cred că asta ar trebui să mă întrebați. Sînteți sigur? (…)

Rep.: Sînteți sau nu sînteți în Noua Zeelandă?

V.M.: Uite, la asta chiar aș fi vrut să vă răspund dacă mi-o puneați prima oară întrebarea. Nu, acum serios, dincolo de orice altceva, nu vreau să comentez, pentru că nu cred că este un subiect de interes pentru cititorii dvs. Poate pentru dvs. este, dar pentru cititorii dvs. în nici un caz. Credința mea sinceră este că nu-i interesează asta.

Ioan T. Morar: „Nu am ce să discut cu revista Kamikaze“

Atît a declarat I.T. Morar. Dacă nu are ce să discute, am decis să cităm din ceea ce scrie. Iată, aici, un fragment dintr-un text pe care l-a publicat pe blogul său în iunie 2010: „De pildă, aș vrea să aflu de la Liviu Mihaiu, fostul meu coleg, cum arată minele de aur din Noua Zeelandă și cum s-a rezolvat problema cianurilor acolo. El știe foarte bine chestia asta pentru că a făcut o vizită la minele de acolo. O vizită, evident, cu avionul la clasa biznis, în condiţii de boier al mediului“.

zoso.ro: „Plec cu a doua tură de pișcotari“

Printre cei plecați se află și bloggerul Vali Petcu, fapt confirmat de acesta pe blogul colegului Cătălin Prisacariu: „Mîine seară plec și eu (22 august – n.r.), cu tura a doua de pișcotari. Scrie de acum articolul“, a comentat Vali Petcu. Acesta a refuzat să ofere informații referitoare la cei care îl însoțesc sau la motivele pentru care a acceptat oferta RMGC.

Un deontolog în N.Z., timp de zece zile = 10.000 EUR

Paginademedia.ro mai precizează că excursia va dura zece zile, iar costurile pentru o singură persoană sînt de 10.000 de euro. Scopul vizitei: „Reflectarea obiec­tivă și documentată a impactului eco­nomic, social, de mediu și de patrimoniu al minei de la Roșia Montană“.

În momentul de față, situația este cam căcănie pentru RMGC, care trebuie să ia de la început procedurile de obținere a certificatului de urbanism la Roșia Montană. Totuși, în prezent, compania beneficiază de sprijinul PDL și al Guvernului Boc. Chiar și așa, UNESCO încearcă să introducă Roșia Montană pe lista monumentelor protejate, ceea ce i-ar cam lăsa pe investitori fără obiectul muncii. (Silviu APOSTOL)

Comentează

Comentarii:

  1. kuku spune:

    huooo dentologii p… mele!!!!

  2. baixinho spune:

    dar declaţia lui zoso de ce aţi tăiat-o?