Și una, și alta. Reașezarea tuturor contribuțiilor pe principiul echității fiscale, inclusiv ale celor aferente drepturilor de autor, nu ar trebui percepută ca o dovadă de impotență guvernamentală în raportul prelungit cu Criza, ci ca o regularizare corectă, absolut necesară. Însă din pripa în care s-a emis OUG 58/2010, ca și din discursul aferent al primului-ministru, transpare, în principal, intenția regularizării unor ziariști. Cu perversiuni!

Statului „slab“ i-a fost greu să se lupte cu mogulii cei puternici. Mai ales cu ăla, cel mai al dracului! S-a îmbățoșat el puțin la Realitatea Media, dar n-a reușit să îi rupă definitiv gura. Șoferii prinși sub influența drepturilor de autor nu au fost suficienți, la Curtea de Apel, pentru menținerea sechestrului asiguratoriu impus de ANAF în vederea executării siluite. Și atunci șeful cel puternic al Statului cel Slab s-a gândit să-i pedepsească pe toți ziariștii. În viziunea domniei sale, „toți ziariștii“ înseamnă: Oana Stancu, Andreea Crețulescu, Cosmin Prelipceanu, CTP, Adrian Ursu, Răzvan Dumitrescu și-ncă câteva „țigănci împuțite“. Ceilalți nu mai contează. Oricum sunt niște „găozari“!

Executivul nu a stat pe gânduri și s-a executat. S-a încropit la repezeală un ordin atipic – conform căruia pe la ghișee trebuie să alerge contribuabilul, nu contabilul! – și i s-a dat drumul fără ca organul de colectare să fie instruit și informatizat corespunzător. Cum amenzile pentru întârziere erau enorme, ca nu cumva să nu fie suspectat Guvernul de bună-credință, formularele au apărut miercuri și ultima zi de depunere era joi. Când bomba a explodat, Emil Boc și-a băgat degețelele în urechiușe:

„Eu nu am cunoștință despre așa ceva. (…) Oamenii stau la cozi, dar nu pentru situația pe care mi-o invocați.“

Când, în sfârșit, a deschis gurița, premierul s-a dat imediat de gol – războiul nu se duce cu „creatorii adevărați“, ci cu șoferii Realității:

„(…) în loc ca de această lege să beneficieze numai aceia care erau cu adevărat creatori și erau, în sensul legii, beneficiari ai prevederilor respective, ea s-a aplicat abuziv și foarte mult, de la șoferi, mecanici și alte categorii sociale.“

Știa, evident, toate șmecheriile mogulilor potrivnici:

„În cazul jurnaliștilor știu că era următorul exemplu: se plătea de firmă salariul minim de 600 de lei, la care plătea toate contribuțiile – pensie, șomaj și sănătate –, iar pe lângă asta se folosea instituția drepturilor de autor pentru alte sume de bani mult mai mari pentru care nu se plătea nimic.“

Cum de unde le știa? Citise în Kamikaze:

„În concluzie, Realitatea Media, în mod deliberat, a achitat sume de bani cu titlul de drepturi de autor sub formă mascată, acestea reprezentând, în fapt, venituri de natură salarială.“ (Extras din Sesizarea Penală a DNA nr. 863895 din 12.03.2010)

Trebuie să recunosc, impozitul de 10% a fost una dintre șpăgile cu care Adrian Năstase a încercat să cumpere tăcerea presei, însă contribuțiile de 16,5%, așa cum au fost instituite, cu gândul la câțiva „adevărați creatori“ de opinie contrară, par astăzi o amendă. (Răzvan Cucui)