Nemulţumiţi de salarii și de plicurile din ce în ce mai mici, doctorii români și-ar împacheta oricînd stetoscopul în troller pentru o destinaţie cît mai îndepărtată. În ultimii doi ani, 80.000 au apucat drumul pribegiei. Da’ medicilor care nu s-au născut în România cum le-o fi? De ce nu s-au întors în ţara de origine dacă nu mai e de trăit la noi? Ei cum se descurcă? Am vorbit cu patru dintre ei și nici unul nu avea în plan să părăsească ţara. Din contră!

Israelianul: „Mai mulţi medici de la mine din ţară și-ar dori să vină aici“

Israelianul Shilbaya Aouni a venit în România în anii ’80, la studii. În ’85, Shilbaya a plecat în ţara natală împreună cu familia și s-a întors abia după 20 de ani, cînd și-a deschis clinica Advanced Medical Consulting de pe Kisselef. Aici, între două consultaţii, am stat de vorbă la un pahar cu apă: „Din punct de vedere financiar este mai bine în Israel, însă eu prefer România. Aici e mai puţin stres. Nu pot să vă explic exact de ce, însă, dacă aţi trăi acolo, v-aţi da seama. Și cunosc mai mulţi medici de la mine din ţară care și-ar dori să vină aici. Și nu doar cardiologi ca mine. Diferenţele între serviciile medicale de aici și cele din Israel sînt foarte mari. De exemplu, acolo nu există conceptul de șpagă. Nu se condiţionează. Se mai aduc recompense, dar după intervenţie. Deseori vine pacientul cu un tort pentru toată secţia sau face o donaţie. Numele lui este apoi imprimat pe o plăcuţă care se pune pe un perete. Cred că soluţionarea tuturor problemelor este privatizarea spitalelor. Este mult prea complicat sistemul prin casa de asigurări, și astfel statul ar putea scăpa de o grămadă de sarcini“. Și la noi ar trebui puse plăcuţe cu numele pacienţilor, dar pe mașinile și plasmele doctorilor.

Iordanianul: „Nu refuz cadourile, dar mă simt așa, cam înjosit cînd le primesc“

Cu iordanianul Aboayesh Said ne-am întîlnit la McDonalds-ul de la Obor. Este în România de 27 de ani. A terminat facultatea în București, s-a specializat în obstetrică-ginecologie și s-a însurat. Spre deosebire de Aouni, el lucrează și la stat (Spitalul Caritas), și la privat (Telemedica și alte două clinici). Era foarte supărat pe ideea proiectului de lege care interzice medicilor să lucreze și la clinicile particulare: „Este o tîmpenie! E timpul nostru liber. Mai trebuie să mai și mergem în fiecare lună să stăm la coadă ca să declarăm veniturile suplimentare“. La el în ţară salariile sînt la fel de mititele, dar îi place mai mult România pentru că sînt condiţii de viaţă mai bune. Spune că în Iordania nu există șpagă fiindcă acolo chiar se face închisoare pentru așa ceva, dar pilele funcţionează de minune. De­spre același subiect: „Am fost în Grecia și am vorbit cu un medic și cu un președinte de club sportiv. Președintele zicea că la un spital elen nu au vrut să-i facă operaţie socrului său pînă nu a dat șpagă 2.000 de euro doctorilor și 3.000 spitalului. Iar la privat nu se putea atinge: costa 10.000 de euro intervenţia. Eu nu refuz cadourile, dar mă simt așa, cam înjosit cînd le primesc“.

Iranianul: „Mai sînt și niște romi care…, da’ e frumos la dumneavoastră aici“

Cînd ne-a răspuns prima oară la telefon iranianul Mohamed Reza, era să ne cadă mobilul din mînă: „Vorbim mai tîrziu, chiar acum sînt într-o operaţie a unei rude“. La fel precum cei de mai sus, și el a venit aici pentru studii, s-a îndrăgostit de o româncă și aici a rămas. S-a specializat în tratarea bolilor dermato-venerice și n-ar mai pleca. Și nu pentru că la el în ţară n-ar fi bani în sistemul medical: „România este sub medie în domeniul în care lucrez eu, iar Iranul este muuuult superior. Dar îmi place aici pentru că românii sînt foarte, foarte simpatici. Mai sînt și niște romi care…, da’ e frumos la dumneavoastră aici“. Are însă și o mare dezamăgire legată de ai noștri. Nu, n-a plîns că n-au cîștigat Paula și Ovi Eurovisionul: „Din păcate, nu se mai recunosc diplomele obţinute în România în străinătate și nu mai vin atît de mulţi medici aici“.

Salama face bine la dinţi

Tariq Hasan Salama a trăit în Iordania doar pînă la majorat. Apoi a venit cu bursă în România să-și facă studiile. Și-a găsit pereche și n-a mai plecat. Acum are cabinetul lui de stomatologie și ne-a spus că, din punct de vedere financiar, nu are nici un motiv să se plîngă. Păi, și normal, e mai ieftin să te însori decît să-ţi pui un dinte. „România este ca și casa mea. Nu este raiul pe pămînt, Adică sînt probleme cu criza asta, cu birocraţia. Contează însă să ai un trai bun. Nu am căutat să plec în altă ţară. Pot să spun că sînt mulţumit aici. Și am auzit că sînt destui doctori care ar dori să profeseze în România.“ În ţara lui de origine, ne-a spus dom’ doctor, spitalele de stat sînt cam ca la noi, însă cele private sînt mult mai bune și, în primul rînd, sînt. (Claudiu Radu)