Măcelul Roșiei Montane a intrat în linie dreaptă

Păstrați roșia verde!

Kamikaze combate cenzura. Pentru a sparge embargoul informaţional impus prin publicitatea Roșia Montană Gold Corporation – cu efect în mass-media centrală și unele instituţii media din Transilvania – publicaţia noastră oferă spaţiu de exprimare liberă celor refuzaţi în altă parte.

La final de august, când lumea e încă pe coclauri, ministrul cianurilor, Borbély László, a anunţat public că „Roșia Montană Gold Corporation a depus proiectul și certificatul de urbanism care este conform cu legea“. În consecinţă, ministerul, prin Comisia de Analiză Tehnică, se va pune pe treabă pentru a relua procedura de avizare întrerupă acum 2 ani.

Cu tupeul cu care ministrul a anunţat, la întoarcerea din vizita la mina de aur din Suedia, că tehnologia prelucrării prin cianuri este 100% sigură, putem anticipa rezultatul. Cu atât mai mult cu cât a declarat acum că nu mai e nevoie de dezbatere publică, pentru că ea s-a consumat în 2006-2007 „inclusiv la Budapesta“. Acum 2 ani, procedura s-a întrerupt pentru că proiectul nu era legal. Ca să încerce să devină legal, el a fost modificat.

Deci nu mai e același proiect, ci unul nou. Care, legal, are nevoie să treacă prin nenorocita de dezbatere publică, să vadă și prostimea ce s-a schimbat. Da’ dacă domnu’ Borbely a hotărât că, în criză, dezbaterea pentru un proiect vechi e valabilă și pentru unul nou, noi nu îl putem contrazice. E decizia lui să-și asocieze numele cu cianura. Așa cum se pregătește să facă și celălalt minister-cheie pentru soarta proiectului RMGC: Comisia Naţională de Arheologie din Ministerul Culturii își ascute toporișca cu care să mai reteze o dată protecţia arheologică a Patrimoniului Roșia Montană.

Comisia asta a mai votat în 2003 „descărcarea arheologică“ a Muntelui Cârnic și, ulterior, a pierdut definitiv un proces care i-a anulat crima culturală. Iar dacă atunci un membru al Comisiei a deranjat unanimitatea votând contra măgăriei, azi riscul a fost eliminat: domnul Mircea Babeș s-a retras dintre cianurofili. (Mircea Toma)

Comentează

Comentarii:

  1. [...] Mircea Toma de la Kamikaze detaliază: ministrul spune că nu mai e același proiect, ci unul nou. Care, legal, are nevoie să treacă prin nenorocita de dezbatere publică, să vadă și prostimea ce s-a schimbat. Da’ dacă domnu’ Borbely a hotărât că, în criză, dezbaterea pentru un proiect vechi e valabilă și pentru unul nou, noi nu îl putem contrazice. E decizia lui să-și asocieze numele cu cianura. [...]

  2. spik spune:

    cianura 100% sigura înseamnă:

    http://www.pbase.com/lorin/image/68444231

    distrug patrimoniu,poluează apele,vând pădurile. nemernicii nu mai țin cont de nimic,nici măcar de deciziile uniunii europene:

    http://luptapentrurosiamontana.wordpress.com/2010/07/04/europarlamentarii-despre-cianura-in-minerit/

  3. stefi spune:

    Soferi ! Sa il calcam cu masina!

  4. attila spune:

    cine este contra proiectului sunt niste paduchi,ceva bun nu stiti sa faceti dar rau imediat

  5. spik spune:

    @attila:doar vrem să avem grija de un patrimoniu la care voi visați! ;)

  6. Rares spune:

    Voi ziceti ,,macel” iar eu ias spune ,,Vestea buna sau binecuvantare”. Niciunul nu am vazut proiectul dar e logic ca sa se fi refacut acele parti care au determinat stoparea actiunii. Ce e curios ca doar s-a depus si s-a si inceput zarva, galagia, atacurile. De ce ? Va e frica de adevar? Nu doriti o Romanie noua? Sunteti atat de grijulii pentru tara asta? In cei 2 ani de ce nu ati adus o solutie noua mai buna pentru a expoata zacamantul de la RM?

  7. Dragos spune:

    In sfarsit o stire imbucuratoare pentru tot romanul. Exista sansa ca in curand Exploatarea RM sa inceapa. De ce unii se tem? Nu se tem ci sunt platiti sa latre ca sa nu moara de foame. Sunt multi invidiosi pe acest proiect dar numai cu invidia si ura nu faci treaba le mai trebuie si priceperea si resursele sa faca ceva. Daca ar avea alta solutie de exploatarea ar aduce-o dar nu au.

  8. Niculina spune:

    @Rares vestea buna ar fi ca intr-un final si-au adus aminte ca ar putea scoate niste bani la bugetul de stat din acest proiect. cat despre binecuvantare, poate o vor simti localnicii care s-au rugat in toti acesti ani pentru un loc de munca si pentru o paine castigata prin ceea ce stiu sa faca din tata in fiu

  9. Radu spune:

    @Niculina:
    In timp ce mananci ***** cu polonicul, esti constienta ca Gold Corporaton a fortat inchiderea minei de stat, ceea ce a cauzat somaj 80%?

    http://luptapentrurosiamontana.wordpress.com/2010/07/08/dovada-gold-corporation-a-inchis-minele/

  10. Niculina spune:

    @Radule iti urez pofta buna la masa. Mina de stat s-a inchis tocmai datorita interventiei ecologistilor care au facut scandal cu poluarea si lipsei de fonduri si tehnologie eficienta din partea statului. Deschiderea unei noi exploatari in care si statul e parte la beneficii si nu la cheltuieli mi se pare convenabila. Si nu uita ca daca nu vom scoate aurul cu castig s-ar putea cat de curand sa-l scoata altii care ne vor cuceri economic si atunci sa vezi sit in UESCO.

  11. Yoyo spune:

    in loc de macel as numi evolutie ceea ce se intampla. nu putem sta la nesfarsit si sa ne uitam cum trec anii si zona RM devine tot mai fara viata,locuitorii pleaca sau raman doar cei varsnici,casele sunt din ce in ce mai darapanate, ca si cand nici nu ar fi asezata pe o mina de aur. dati-le sansa localnicilor si autoritatilor locale sa decida viitorul lor, pentru ca oricum statul roman nu poate garanta o evolutie si nu o va face niciodata

  12. Mioara spune:

    de ce ne-am transformat oare in Toma necredinciosul, daca tehnologia asta a fost testata si super testata de altii si se pare ca functioneaza, fara sa lase peisajul gri pe care si-l imagineaza unii? ma indoiesc de faptul ca un ministru ar da garantia unei lucrari de 100% daca ar pune in pricol populatia intregii tari

  13. Alex spune:

    DOAMNE CATA NAIVITATE! (…)
    [edit admin: Caps Lock off pls]

  14. Humvee_boy spune:

    In primul rand noi nu avem nimic de castigat din toata afacerea poate 800 de oameni cum era preconizat in primul proiect dar din cate am inteles vor fi doar 250 ,statul o sa ia doar ceva la suta din ce se extrage canadienii fiind scutiti de taxe , si dupa 15 ani cat tine acest proiect o sa inceapa refacerea zonei dar ghiciti ce firma canadiana este obligata sa plateasca doar 3 ani pentru refacere restul trebuie sa plateasca statul adica noi ! Dupa parerea mea ar trebui lasati arheologii sa si faca treaba si dupa asta, zona poate fi deschisa pentru turism care cred eu ar aduce mai multe beneficii si locuri de munca decat aceasta CRIMA!!

  15. unudani spune:

    nu tre sa mire pe nimeni!
    asa cum voci mai avizate in sisteme financiar economice au spus pe internet,pe masura ce ne indatoram de la fmi, cu aceeasi masura trebuie sa scoatem tara la mezat!
    asa cum a spus “tatalor marley”!don`t let them fool you, or even try to screw you!
    atat timp cat mai sunt voci care pot striga; inca EXISTAM!
    iRon lion zion

  16. unudani spune:

    oricum va admir foarte mult pentru lobby-ul facut!
    coloana vertebrala in continuare!kamikazeonline.ro

  17. eujiji spune:

    se vede k sunt f multi dezinformati(k sa nu zic prosti)…k alternativa s-a vb de la inceputul proiectului RMGC adik intrarea R.M. in patrimoniul UNESCO si dezvoltare turistica…proiectul celor de la RMGC va distruge exact obiectul turismului(adik se vor distruge acele mine romane)si va lasa in urma un mare lac de cianuri si substante periculoase….dc nu au venit cu un alt tip de minerit adik fara minerit de suprafata si fara cianuri????…..asa k nu-i mai ridicati in slavi pe cei de la RMGC care va fura aurul de sub ochi…..inca ceva, mai bine sa ramana in pamant aurul(din cate stiu eu bogatia unei tari sta in aur) pana o sa avem un guvern capabil de minerit decat sa-l dam canadienilor pe 3 lei…..

  18. mada spune:

    Bravo kamikaze! una dintre putinele publicatii care nu s-au lasat cumparate de RMGC!!!

    am credinta ca acest proiect nu se va realiza, romanii isi vor apara istoria si patrimoniul… actuala clasa politica ar fi bine sa inteleaga ca romanul rabda cat rabda dar cand il calci pe bataturi nu o sa iti fie moale!