Jurnalul unei stewardese – seria a doua, episodul 25

Uraaa! Am învins! Stewardesa ne-a anunţat că a fugit în vacanţă, iar noi, pasagerii Kamikaze, am rămas de capul nostru prin avion. Timp de două săptămîni putem să ne dăm huţa cu căruciorul de duty-free, să ne batem cu pernuţele, să umplem cu apă pungile de avion şi să le aruncăm de la geam sau să batem la uşa comandantului şi după aia să fugim. Sau putem să ne povestim pe rînd peripeţiile noastre de pasageri amatori.

Cînd vine vorba să se laude cu vasta lor experiență de călători o dată la doi ani cu avionul, oamenii, mai ales cei de sex M, se înfoaie cu discursuri despre mîncarea din avion, despre stewardese și despre motoare. Uneori, mai rar, despre aterizări cu peripeții pe plaja de nudiști de la Eforie sau despre pirați ai aerului – cu damf de alcool – anihilați cu mîinile goale pe curs­a Suceava-Craiova. Cum la motoare și la mîncare se pricep doar vreo trei inși, pînă la urmă discuția se reduce la stewardese și stewardezi. Pe repede înainte, îmi voi băga și eu nasul în breasla lor. Într-un studiu lipsit de orice coerență și metodă, voi spune ce-mi vine la tastatură.

Însoțitorii de zbor cu prune în gură. Nu înțelegi nimic din ce toacă în microfon. Da, eu ascult ce spun stewardesele. Nu-s din categoria „Bă, am mai multe ore de zbor decît pilotul, slăbiți-mă cu aceste anunțuri și proceduri…“. Mai periculos e că în multe cazuri nici personalul de zbor nu înțelege ce spune, mai ales cînd ajunge la poezia în limba engleză.

Însoțitorii cu zbor cu băț în fund. Îi recu­noști după rîvna cu care își fac de lucru în acele unghere ale avionului în care nu e nimic de făcut. Mai ales la îmbarcare. Într-un fel, îi înțelegi, nu mai vor să aibă de-a face cu Samsonite-urile de rafie ale afaceriștilor români.

Însoțitorii cu preaviz. Am nimerit două zboruri în febra falimentului Alitalia, prin 2008. Nu mai insist, se citea tristețea pe chipurile lor, nici nu era nevoie să știi vreo boabă de italiană. Am prins chiar și grevă, cînd ne-au frecat în Fiumicino ca la războiul de țesut: îmbarcare-debarcare-îmbarcare.

Însoțitorul polonez. Mă rog, asta e mai mult ca glumă. Dar adevărul e că am zburat cu echipaj polonez de trei ori și mi-au plăcut. Agreabili și mereu cu gluma și zîmbetul la ei. Cehii, adică cehoaicele, la fel. Șase curse cu alde prințesele Arabela, așa că știu ce spun: trăsături frumoase, mîini îngrijite, dar cam tremură podeaua sub ele, mă întreb dacă nu cumva depășesc greutatea maximă admisă în cabină.

Germanii. Cînd vorbești despre ei, dai inevitabil în stereotipii. Adică trebuie să infirm încă o dată că ar fi reci și robotizați. Și să confirm că sînt aproape sigur că personalul Lufthansa face obligatoriu cursuri de glume. Dacă tot am ajuns la nemți, permiteți-mi să-l includ aici pe un băiet de la Swiss Air pe care l-am prins și la dus, și la întors și care, deși vede sute, poate mii de chipuri pe săptămînă, ne-a ținut minte și ne-a descusut pe marginea sejurului în Elveția. A fost de acord că elvețienii ar trebui să fie mai neutri și în ce privește prețurile (la orice).

Stewardesele antirevoltă. De mult îmi stă pe limbă o interpelare pentru colega noastră Henrieta. Este posibil ca unele companii aeriene să aibă un detașament de stewardese pregătite special pentru cursele cu potențial de scandal? Eu mă voi referi punctual la o companie care începe cu Blue și se termină cu Air. Am zburat cu ei de două ori și de fiecare dată cu probleme. O dată am prins cursa Bruxelles-București cu ocol pe la Nisa. A rezultat o întîrziere deloc neglijabilă, mă așteptam la miting de protest și mîrîieli cu OPC în coadă.

Dar ce să vezi? Aeronava a fost dotată cu două diavolițe care au înăbușit cu sînge rece și mîngîieri călduțe orice tentativă de răzmeriță, mai ales pe segmentul masculin. Culmea e că soția mea mi-a atras atenția, eu nici nu le observasem… „Mă, astea-s puse special, să nu vă dați zmei!“ Una blondă, genul păpușă tăcută, pentru timizi, plus una brunetă, mai purie, care mai avea puțin și aduna, la coborîre, vreo trei inele de logodnă, douăzeci de cărți de vizită și opt cărți de credit. (Ludwig Apasageriței)