Editorial

Obama e mai tare decît Udrea

Obama e mai tare decît Udrea

Mult mai tare
(Părerea lui Ducu Hâncu)
Nu mai departe de 2007, Barack Hussein Obama jr. nu ştia despre Canada că n-are preşedinte, nefiind republică, iar în 2008 credea că America are 57 de state. Astfel, Preşedintele Planetei Pămînt, cum a titrat CTP-ul, a promis în 2007 că, dacă se alege, va discuta cu preşedintele Canadei renegocierea acordului NAFTA. Canada are prim-ministru, şef al statului fiind Regina. Ghici care. În 2008, Obama a declarat, în plină campanie electorală, că a vizitat toate cele 57 de state ale SUA, cu excepţia unuia singur, „Alaska and Hawaii“, unde nu l-a lăsat staff-ul să meargă, din motive de program. SUA sînt o uniune de 50 de state.

0 comentarii.
Mari virtuali filantropi ai neamului. Azi: Adrian Năstase

Mari virtuali filantropi ai neamului. Azi: Adrian Năstase

Ieri, parlamenterii, atât cei din spectrul puterii cât și cei din balcoanele opoziției, s-au bulucit să-și ridice indemnizația lunară. Din păcate pentru cei din urmă, aflați în grevă parlamentară, cât și pentru fundațiile care se ocupau de copiii bolnavi de cancer, beneficiare exclusive ale sumelor donate integral de greviști, se pare că a fost ultima încasare. Nasol! De acum înainte, filotimii din politica românească, comasați toți doar în USL, vor trebui să-și caute alte surse de venit din care să acopere deficitul criminal din sistemul sanitar autohton, deficit care, fie vorba între noi, transcede toate regimurile de la Victor Babeș încoace. Unii au pe unde zgârma după bani, alții nu.
Spre un exemplu, Adrian Năstase are. Are deoarece

10 comentarii.
hugefailjb4[1]

Barely legal: futometrajul

Imaginația mea de copil schizofrenic de 11 ani mă ține treaz câteodată. Nu știu dacă nu pot dormi din cauza unor factori externi sau doar pentru că am idei atât de mișto noaptea încât creierul nu-mi permite comanda de shut down. Trebuie doar să aștept o revelație, cum a fost în cazul lui Mendeleev cu tabelul.
Acum ceva timp m-am gândit la această invenție revoluționară, și anume futometrajul, însă nu m-am gândit și la repercusiunile pe care le-ar avea un asemenea aparat.
Prima dată mi-am imaginat futometrajul ca un dispozitiv simplu care măsoară viteza cu care îți miști bazinul în timpul actului sexual. Exact ca un kilometraj, numai că în alt domeniu. Totuși, aseară mi-am dat seama că poate fi mult mai citeste mai departe »

5 comentarii.
Cum se distra în 1907 lumea de la oraș, neavând furci

Cum se distra în 1907 lumea de la oraș, neavând furci

Din revista Budoarul – București

1 comentariu.
Udrea, pe bancheta din spate a unui Logan. Alt Logan!

Udrea, pe bancheta din spate a unui Logan. Alt Logan!

În sfârșit, modelul auto al lui Traian Băsescu s-a impus în PDL. Poza este luată de aici. (Promo)

5 comentarii.

Probleme de look

Nu vreau să te văd în pictoriale. Nu vreau să te văd pe copertă la Playboy. Nu vreau să te văd atîrnînd de parapante. Nu vreau să te văd defilînd pe estradă la prezentări de modă. Nu vreau să te văd făcînd parada modei în Parlament. Nu vreau să te văd pozînd cu salvamari. Nu vreau să te văd dansînd samba. Nu vreau să te văd călăre, în pantaloni mulaţi. Nu vreau să te văd în pantaloni mulaţi, cu fete călare pe tine. Nu vreau să te văd în rochie din piele, cu decolteu generos. Nu vreau să te văd cu vreo liceancă generoasă de la „Jean Monnet“, doar în pielea ei. Nu vreau să te văd Eva Perón. Nu citeste mai departe »

6 comentarii.

Pronosticul KMKZ pentru Roma – Lazio: luăm bătaie în deplasare

Doi colegi de-ai noștri vor fi diseară la Roma – Lazio, în peluză la Curva Sud. Ce pronostic dați? Își iau bătaie civilizat, pe locurile pe care le-au plătit, sau la ieșire?
 

4 comentarii.
Udrea a plecat, protejații ei imobiliari din Băneasa iau bani UE prin minister

Udrea a plecat, protejații ei imobiliari din Băneasa iau bani UE prin minister

Ministerul Dezvoltării, Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii și Corpul de Control al primului-ministru au descoperit nereguli demne de atenția DNA în cartierului Greenfield din Băneasa al dezvoltatorul Impact Developer and Contractor. Efectul: dezvoltatorul se pregătește să obțină și fonduri europene pentru noi construcții în Greenfield, printr-un proiect derulat chiar cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT). Este vorba de un centru de afaceri pentru IMM-uri, declarat eligibil pentru finanțare, deși va fi minat de aceleași nereguli care deja au fost constatate la cartier.

2 comentarii.
Pe Arena Națională, un egal cît o minune

Pe Arena Națională, un egal cît o minune

După cum bine știți, echipa de fotbal a României a primit, săptămîna trecută, vizita reprezentativei Uruguayului, care a și deschis scorul din primele secunde ale meciului. Băieții noștri, în frunte cu Mutu, au alergat după egalare. România a egalat în repriza a doua, iar Mutu a încercat degeaba să egaleze recordul lui Hagi de 35 de goluri marcate pentru națională. În tribune s-a mai înregistrat un egal, în momentul în care un grup de spectatori a afișat un banner cu mesajul „FRF=RMGC, aceeași mizerie“. Egalul FRF=RMGC i-a deranjat mai tare pe oficiali decît egalul din teren, așa că jandarmii și pîndarii de la o firmă de paznici au intervenit și au restabilit inegalitatea între forțele de ordine și oamenii care citeste mai departe »

0 comentarii.
Victor Ciorbea: „I-am organizat pe băieți și le-am zis: «La furat!»“

Victor Ciorbea: „I-am organizat pe băieți și le-am zis: «La furat!»“

Locuiește într-o casă uriașă, la o sută de metri de domeniul din Floreasca unde stă și Băsescu, pe care nu-l scoate din Zeus. Casa, cît ar fi ea de frumoasă, e pe credit. „Trebuie să-l plătesc pînă la 70 de ani. La subsol am un garaj pentru patru mașini, dar bani să iau mașină nu am mai avut, că a venit criza. Plătesc o rată uriașă.“ Are cîteva vitrine pline de decorații. „Legiunea, Simon Bolivar, șapte țări din America Latină. În România, nici fruntaș în întrecerea socialistă. De la trei președinți n-am meritat“, spune Ciorbea cu o ușoară tristețe. Și încă îi pare rău că nu a rămas primar al Bucureștiului.
Viața plină de peripeții a lui Victor Ciorbea
Mereu i se citeste mai departe »

0 comentarii.
Prea mulți ani, măi, emanatule!

Prea mulți ani, măi, emanatule!

9 comentarii.

Sâmbătă, la ora 20, dați pe România TV, la emisiunea colegului Prisacariu

Fondurile europene gestionate de Ministerul Muncii au fost blocate. Pînă acum, însă, și-au făcut treaba: au umflat conturile firmelor portocalii. O adevărată rețea de interese politico-financiare, compusă din miniștri, secretari de stat și consilieri locali. Cine sînt aceștia și ce mecanism, uneori ilegal, au construit, numai la “Dosar clasat”. În seara aceasta, de la 20.00.

3 comentarii.