Aurora Dumitrescu, fostă deținută în pușcăriile lui Vișinescu: „Toți securiștii cu funcții de conducere sunt un mai mare sau mai mic Vișinescu“

(AUGUST 2013)

Aurora Dumitrescu este una dintre deținutele politic din România care l-au cunoscut personal pe torționarul Vișinescu. În două pușcării. Iată ce amintiri frumoase poate avea o femeie care l-a întâlnit pe monstrul acesta.

Reporter: Doamnă Dumitrescu, prin ce pușcării ați trecut și pentru ce ați fost închisă?

Aurora DumitrescuAurora Dumitrescu: Am fost închisă un an și o lună la Securitate în Oradea, apoi la penitenciarul din Oradea, la Jilava și la Mislea. Am avut șase ani condamnare în condițiile în care am fost minoră la comiterea așa-ziselor fapte. Despre ce fapte e vorba? A considerat Securitatea că eu, o fată de șaisprezece ani pe vremea aia, am ajutat luptătorii din munți, că făceam parte, cică, dintr-o întreagă organizație anticomunistă. Dar știi cum ajungeau comuniștii la concluzia că faci parte dintr-o organizație? Arestau pe câte unul și-l băteau ca să spună că a uneltit cu un altul împotriva noii orânduiri sociale, îl băteau și pe cel de-al doilea ca să declare că a vorbit cu alții despre cum să dea ei jos comuniștii și uite așa, din bătăi în bătăi, se ajungea, chipurile, la o întreagă organizație. Era de ajuns ca un arestat să pronunțe numele tău în timpul anchetei, că erai imediat săltat de Securitate. Eu am fost arestată în 1951, pentru fapte comise, spuneau ei, în 1948.

„În camera aia de vreo zece metri pătrați eram optzeci de deținute, ca sardelele“

Rep.: L-ați cunoscut pe Vișinescu ăsta în pușcăriile prin care ați trecut?

A.D.: Da, în două rânduri. Dar mai întâi să-ți spun altceva. Eu mă așteptam că pușcăria va fi mult mai ușoară decât ancheta. Mă gândeam că în ancheta de la Securitate m-au bătut, m-au dat cu capul de pereți (uite, am o gaură în cap și acum de la acele bătăi) ca să mă forțeze să spun nume de oameni cu care am conspirat. Iar apoi, după condamnare, mă lasă în pace, că le ajunge că mi-au dat șase ani de pușcărie, deși nu eram vinovată cu nimic. În sentință scria că ești condamnată la atât, nu că trebuie să ți se rupă oasele în pușcărie. Dar când am ajuns la Jilava, în primăvara lui ’53, am văzut că nu era cum speram eu. La Jilava era groaznic, primul lucru care m-a frapat era că nu aveau paturi, aveau doar niște rânduri de pari pe care erau puse scânduri, pe două rânduri. La baza scândurilor, într-un colț, erau tineta și hârdăul de apă. Aveam dreptul la o cană de apă pe zi, și băut și spălat. În camera aia de vreo zece metri pătrați eram optzeci de deținute, ca sardelele. Eu, când ne-au adus, am nimerit pe rândul de scânduri de sus. Probabil că atunci când era adus un nou lot venea șeful pușcăriei în vizită. Așa l-am cunoscut pe Vișinescu, nici nu știam că-l cheamă Vișinescu. Și el mă întreabă: „Tu, de acolo, câți ani ai?“ Eu, crezând că mă întreabă de vârstă, că poate i-o fi milă de mine, îi răspund tare bucuroasă: „Douăzeci“. La care el începe să urle: „Aaa, Dumnezeul și Paștele mă-tii de bestie și curvă, aici îți rămân oasele!“ M-a făcut în toate felurile. Mie îmi pică fisa și-i spun: „Stați, stați, n-am douăzeci de ani de condamnare, am șase“. Eu crezusem inițial că mă întreabă de vârstă, că mă bagă cineva în seamă. Fiind eu guralivă, că așa scrie la caracterizare în raportul Securității din 1951, că eram „guralivă, șireată, nesinceră“, îi zic lui Vișinescu: „Am șase ani de condamnare, dar sigur nu-i fac pe toți“. El când aude asta începe iar să urle: „Te gândești poate că vin americanii“. Iar eu îi răspund: „Te gândești dumneata la ei mai mult ca mine, că ți-e frică“. N-a mai zis nimic, a ieșit. Atunci am aflat și eu de la celelalte femei din celulă că ăla căruia i-am răspuns era fiorosul Vișinescu și că o voi păți. Și am pățit-o, în cinci minute a venit o gardiană și m-a băgat la Neagra, un beci strâmt, fără aer, fără ferestre, cu apă pe jos și m-a ținut o zi acolo.

„Uniforma națională a României era zeghea pentru Vișinescu“

Rep.: Ați scăpat ieftin doar cu Neagra, Vișinescu era capabil de mai mult, din câte am înțeles…

A.D.: Stai să vezi, că n-am scăpat definitiv de Vișinescu. M-am întâlnit cu el din nou la Mislea, unde era șeful închisorii. Condamnarea mea era considerată „pedeapsă grea“, condamnările peste cinci ani erau la categoria asta. Iar pe noi, cele care aveam „pedeapsă grea“, ne puneau să muncim noaptea. La Mislea erau trei ateliere în care se muncea în două schimburi, de dimineața până seara și de seara până dimineața. Se muncea non-stop. Se coseau batiste, gulere și manșete pentru soldați, se făceau covoare. Într-un fel, mie mi-a convenit, era mai bine decât să stai singură în celulă, cum am stat, vreme de un an, la Securitatea din Oradea. Am primit chiar și dreptul de a scrie acasă și a cere să ni se trimită un pachet cu mici lucruri. Eu, care eram arestată de un an și opt luni și părinții nu știau dacă mai trăiesc, i-am scris mamei. Mama, biata de ea, fiindcă eu eram și singurul ei copil, a făcut un pachet cu haine, cu mâncare și a venit de la Arad cu el la închisoare la Mislea. Din Câmpina până la Mislea a venit pe jos, a mers pe jos doisprezece kilometri cu bagajul. Nu cred că spera să mă vadă, dar măcar să știe că a venit aproape de singurul ei copil. Între timp, în pușcărie eu pățisem iar un necaz cu Vișinescu, directorul închisorii. Trebuie să-ți spun că la Mislea nu ni se dădea să mâncăm decât arpacaș, fără sare, fără nimic. Aveam norocul că la Mislea găteau deținutele și atunci arpacașul era măcar spălat, că în alte pușcării nici nu-l spălau. Eu, de la arestare, îmi păstrasem o fustă, pe care n-am predat-o la bagaje. Și eram cu fusta pe mine și cu zeghea, eleganță maximă, și făceam la arpacaș, alături de Smaranda Romanescu, soția generalului Romanescu, ministrul de Război care fusese executat. Intră Vișinescu și o vede pe Smaranda, care avea vreo 41 de ani.

Rep.: Nenorocitul de Vișinescu cât avea pe atunci?

A.D.: Nenorocitul ăsta avea 28 de ani, era cu opt ani mai mare decât mine. La 28 de ani să fii director de pușcărie, la cea mai mare pușcărie de femei pe vremea aceea, îți dai seama ce încredere aveau comuniștii în el! Știau cât de ticălos e. Și Vișinescu o întreabă pe Smaranda: „Tu câți ani ai?“ „Șase ani“, îi răspunde Smaranda. „Și pentru ce?“, continuă Vișinescu. „Pentru că sunt soția generalului Romanescu.“ Imediat Vișinescu începe să urle: „Dumnezeii mă-tii, soarele…“ și tot tacâmul. Smaranda în momentul ăla se întoarce un pic la mine și-mi șoptește: „Pe ăsta nu l-ar fi luat bărbată-meu nici să-i facă cizmele“. Vișinescu i-a văzut privirea și s-a uitat la mine și m-a văzut în fustă. „A, și tu aia de acolo de ce nu ești în uniformă națională?“ Îți jur pe mormântul mamei mele că asta i-a fost expresia. „Uniforma națională“ a României era zeghea pentru Vișinescu. Iar eu, cum nu sunt foarte tăcută, îi răspund: „Dacă asta e uniforma națională, halal nație!“ În zece minute am fost la Neagra, iar. Cât eu eram la Neagra, biata mama a venit cu pachetul, cum îți spuneam, pe jos, de la Câmpina. Și de la poarta închisorii i-au refuzat pachetul, au trimis-o acasă cu el, fără să-i spună nimic despre mine. Îți dai seama ce a fost în inima mamei mele, a urcat pe jos dealul Teleajenului, ca să fie sigură că ajunge pachetul la fiica sa, unicul copil pe care nu-l mai văzuse de un an și opt luni, iar acum era respinsă, cu tot cu pachet, fără să i se spună dacă mai trăiesc sau ce e cu mine. Sărmana mama. Vreau să spun că Vișinescu s-a purtat execrabil cu toate deținutele, bătăi, înjurături. Dar ticăloșii ca aceasta la care a fost supusă mama mea mi se par mai monstruoase decât toate gesturile lui.

„Ne punea să sărim ca broasca, în pielea goală“

Rep.: Aveți dreptate. Dar oare el a dat ordin să nu fie primit pachetul pentru dumneavoastră?

A.D.: Absolut. Vișinescu știa tot, el ordona tot. Vreau să-ți mai povestesc ceva ca să înțelegi cât de cretin era. Pe noi, muncind la croitorie, ne bănuia că furăm ață. De ce să furăm ață, ce să facem cu ea, doar nu ne îmbogățeam în pușcărie furând ață! Dar el o ținea mereu că să nu furăm ață. Și să vezi ce făcea nemernicul: ne dezbrăca pe toate în pielea goală, ne punea pe un culoar îngust și ne percheziționa, în frig, iarna. Ne făcea până și tușeu rectal să vadă dacă nu cumva am ascuns ață în fund. Iar când nu ne făcea tușeu, avea altă idee de geniu. Ne punea să sărim ca broasca, așa, în pielea goală cum eram, ca să ne cadă cică ața de unde am ascuns-o. A fost execrabil.

Rep.: Zici că era fir de aur, nu ață de cusut…

A.D.: Da. Poate un capăt de ață or mai fi furat unele fete, dar știi pentru ce? Ca să facă ceea ce în mod normal ar fi făcut în libertate. Spre exemplu, să-și spună rețete. Există la Sighet expus un petic de țesătură pe care e cusută o rețetă. Probabil a fost cusută cu ață furată și cu un pai de mătură, într-o celulă, de către o deținută care a vrut să-i împărtășească vreunei colege această rețetă. Neavând cu și pe ce să o scrie, a cusut-o pe ascuns. S-a păstrat până azi acea rețetă, deci a funcționat ca în libertate.

Alexandru Căutiș

(Continuarea interviului - în revista Kamikaze de la chioșcuri sau aici.)

Vezi și:

Rezistența din minți. Un sfânt ieșit din congelatorul Securității

___

Rezistența din minți: Mâncatul în biserică însemna trădare de țară

Comentează

Comentarii:

  1. mint_rubber says:

    Articolul cu sânii (scriu asa ca nu am diacritice pentru tâte) Elenei Udrea mi-a placut mai mult. Mai optimist, mai tonic, mai aproape de realitatea natiei noastre. Doamnele astea sofisticate care stiu limba româna si au in casa mobila stil care se potriveste cu tablourile fara “Rapirea” de pe pereti ne complexeaza si nu ne fac bine. Noi nu vrem povesti cu zeghe, vrem imprimeu cu leopard si nici de generali excutati nu vrem sa stim, ca-i avem in viata pe Ontanu si Oprea.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 3.7/5 (22 votes cast)
    • test says:

      Acum am inteles. Udrea iti arata crapatura pasaricii ca sa vezi ca nici ea nu a furat statul.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 3.4/5 (16 votes cast)
      • doinad says:

        Un raspuns idiot.

        VA:F [1.9.22_1171]
        Rating: 3.1/5 (7 votes cast)
        • test says:

          Posibil dar daca e asa o sa-mi cer eventual scuze lui mint rubber in niciun caz tie. Ai scapat ieftin chiar aveam de gand sa-ti dau un raspuns idiot de pervers dar m-am abtinut.

          VA:F [1.9.22_1171]
          Rating: 3.8/5 (4 votes cast)
  2. KAKA MIZE says:

    Visinescu ar trebui preparat de viu si trimis in turneu cu “Human Body Exhibition” sa vaza lsi el lumea, ca destul si-a mincat tineretile printre puscariasi. Macar la batrinete sa-i dam o sansa.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 4.8/5 (22 votes cast)
  3. Alex cel vechi says:

    Ce-i cu adevarat trist e ca toti Visinestii astia au murit sau au ajuns in pragul mortii convinsi ca au facut un lucru bun, ca si-au aparat tara. Iar pentru ca nu-si cunosc istoria, ceilalti romani regreta epoca si oranduirea sociala de atunci. Daca eram fost detinut politic, cu batai si umilinte incasate si ani de zarca la activ, mi-ar fi parut grozav de rau de anii irositi…

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (17 votes cast)
  4. Alegatorul fericit says:

    Ceea ce a lipsit şi lipseşte cu desăvârşire acestei naţii este curajul. Un popor mai laş şi mai fricos nu există. Ştim doar să ne urâm între noi, să ne mâncăm între noi. Dacă cetăţenii nu ar da dovadă de laşitate şi ar fi uniţi, aceşti guvernanţi la prima manifestaţie ar fi aruncaţi la lada de gunoi a istoriei. Dovada laşităţii şi fricii este dovedită ultima oară în Bucureşti când miliţienii şi jandarmii puterii au lovit tinerii care erau la acea manifestaţie, Dacă bucureştenii în proporţie de 70% ar fi venit toţi în centru, pleca dreak de nu se vedea orice politician gargaragiu şi hoţ din ţara asta. Aşa s-a implementat comunismul, datorită faptului că românii nu erau uniţi. Iar unii se sacrificau de fraieri pentru naţie. Şi dacă acum mie ruşine să spun că am fost împuşcat în decembrie 1989, este din cauza acestui popor de căcat. Cu 16 milioane de proşti. Ştiinţific demonstrat. Urarea mea pentru el este: să ajungă la cantina socială sau la gamelă. Şi dacă a apărut acum acest criminal, animal, căcat uman, la vedere, de ce nu s-au strâns toţi cei care au suferit din cauza lui, să se strângă în faţa locuinţei şi să arunce cu căcat pe el. Doar atât, să picheteze locuinţa şi cum iese, căcat pe el. Dacă guvernanţii ar pune miliţia să-l apere ar fi dovada că şi ei fac parte din acelaşi soi de oameni. S-au să dea un anunţ în mass media că îl blesteamă toţi şi că persoana care aduce primul vestea că a crăpat indiferent cum, îi vor da de bucurie un premiu de 20.000 de euro. Cu siguranţă se va găsi cineva să le dea “primul” vestea. Celălalt urmărind cum moare.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (7 votes cast)
  5. luca doru says:

    Asemenea jigodii ca Visinescu ar trebui sa fie tinut pana la sfasitul vietii la carcera,in aceleasi conditii in care a tinut detinutii politici.
    Si cine iti da dreptul ma scarnavie cu ochi sa-l insulti pe Dumnezeu !
    Ticalos ordinar,javra ,bestie!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 4.4/5 (7 votes cast)
  6. dan says:

    “cine nu iarta nu merge mai departe” – Corneliu Coposu.
    Din lectura articolului am inteles ca doamna Aurora Dumitrescu a inteles vorbele lui Coposu. Vieti furate si strivite de oameni fara Dumnezeu. Asta a fost comunismul inca de la inceputuri. Nu impotriva omamenilor ca Visinescu trebuie sa luptam. Acestia reprezinta trecutul. Prezentul este cel pentru care existam intotdeauna.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 4.5/5 (8 votes cast)
    • Dragos says:

      sa zicem ca maine la 05:00 am trecute fix vin peste tine &ai tai cu niste flacai de isprava copy-paste dupa Visinescu. iti futem, asa de control, mama si sotia, tu privind, iti confiscam toate cele, va bagam 25 ani la ocna de uraniu, tac-tu moare inecat in kkt, fie’ta se sinucide dupa infinitele violuri cu perversiuni, ma-ta moare de TBC, tu supravietuiesti miraculos dupa 18 ani de mancat propriu’ti rahat. esti eliberat singur cuc pe lume, fara casa, fara masa, pielea pulii. crezi ca-ti vei aminti de Coposu cu “cine nu iarta nu merge mai departe” cand te petreci pe Ion Brezoianu 53 cu Visinescu ?

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 4.7/5 (13 votes cast)
    • Dragos says:

      auzi: Dan si-mai-cum ? Visinescu ? Plesita ? Enoiu ? Nicolschi ? Stanica ?

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 4.4/5 (9 votes cast)
  7. Nea says:

    Avocatul diavolului: nu pot crede că ar fi posibil, dar dacă generalii ăia executaţi ar fi semănat cât de cât la faptă şi chip cu Generalul Cătălin Voicu, aş fi fost dispus să le iert multe torţionarilor ăştia de căcat.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 3.4/5 (5 votes cast)
  8. ion ionescu says:

    nu stiu de ce, dar mi se pare ca nu este reflectata atmosfera din puscariile de atunci, e ceva in neregula. am citit Fenomenul Pitesti si ramasesem cu o alta impresie. sa poti purta fusta (pe care, vezi Doamne, n-a predat-o cand a fost aresta – cum a reusit sa faca asta, cand tot dumneaei zice ca le cauta si in anus pentru o bucata de ata) in loc de zeghe, sa-i raspunzi obraznic comandantului inchisorii, par, mai degraba, secvente dintr-un film facut de americani despre o tabara de instructie militara. poate ca intervievata a facut parte dintre reeducatii care ii oropseau pe altii, de unde si aceste mici privilegii.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.0/5 (2 votes cast)
  9. @ion ionescu
    Mislea nu a fost Pitești; dacă vei avea ocazia să citești mai multă memorialistică pe tema închisorilor comuniste vei vedea că pușcăriile nu au semănat unele cu altele.
    Îți pot da exemple multe de “tupeu” extraordinar al deținuților. De fapt te voi lăsa să le descoperiri sing în rubrica Rezistența din minți pe care am redeschis-o în Kamikaze. Aici, în “tupeul” lor stă demnitatea românilor în fața urgiei comunismului.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
    • ion ionescu says:

      eu nu de “tupeu” ma miram, ci de faptul ca acesta ramanea nepedepsit (o zi la Neagra nu pare o corectie care sa cutremure, imi pare rau s-o spun). unii au platit cu viata clipele de demnitate. poate ca la Mislea era un regim bland, dar, atunci, unde-i tortionarul? faptul, reprobabil, desigur, ca le umilea perchezitionandu-le dezbracate, nu justifica termenul. eu cred ca visinescu a facut si lucruri cutremuratoare, pentru care merita din plin sa fie pedepsit (chiar si la varsta lui – nu mai dau exemple precum augusto pinochet sau klaus barbie, judecati si condamnati la varste la fel de inaintate), dar ele nu sunt reflectate in amintirile Aurorei Dumitrescu. si da, astept reluarea rubricii Rezistenta din minti, pe care o citeam cu interes, dar care, de ce sa nu recunosc, imi lasa, totusi, un gust amar si un sentiment de puternica frustrare din cauza faptului ca, se pare, atatia oameni de mare valoare au suferit in zadar.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 1.0/5 (1 vote cast)
      • mint_rubber says:

        Nelutzule tata, am avut si eu o matusa care si-a petrecut un concediu de vreo 7 ani la Mislea si toate povestile ei din inchisoare erau vesele sau aproape vesele. Pana intr-o zi cand ne-a povestit cum a fost cu adevarat acolo, dar asta a fost o exceptie care nu s-a mai repetat. Nu cred ca este usor sa-ti aduci aminte de astfel de lucruri. Si crede-ma, la Neagra n-ai fi vrut sa stai o ora, nu o zi!

        VA:F [1.9.22_1171]
        Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
        • ion ionescu says:

          am cunoscut pe cineva, cu ani in urma, care facuse puscarie politica, 3 ani si opt luni, fara sa fie condamnat (dupa revoluitie i s-a dat un dosar din care reiesea ca fusese acuzat de “omisiune de denunt”). a fost ridicat de-acasa intr-o dimineata – avea 16 ani, era elev de liceu – si dus la sediul securitatii din capitala regiunii. a fost anchetat acolo vreo 6 luni, dupa care a tot fost mutat pe la jilava, gherla, aiud, pana s-a implinit sorocul celor 3 ani si opt luni. in tot acest timp, familia nu a stiut nimic despre el. mi-a spus ca incertitudinea era groaznic de suportat, ceilalti stiau, macar, cat au de ispasit, el n-avea nicio idee despre cat avea sa stea inchis. la un moment dat, a fost dus din nou la sediul securitatii din capitala regiunii, dupa care a fost eliberat. nu i s-a spus niciodata, inainte de revolutie, cauza exacta pentru care a fost inchis. i s-a “recomandat” sa-si tina gura, ca sa nu-l ridice din nou. ce-i drept, desi eram apropiati, nu a povestit nimic despre asta inainte de ’89. dupa asta a mai zis cate ceva, dar nu tot. om in toata firea, a plans cand i-am dat sa citeasca Fenomenul Pitesti. sotia sa spune ca nici macar ei nu i-a povestit ce-a indurat pe acolo (singurul lucru cert este ca a venit cu un herpes al nervului optic si cu TBC, pe astea nu a avut cum sa le ascunda). cand mi-a povestit despre periplul sau prin puscariile comuniste, am glumit si i-am spus sa nu se mai planga, ca uite, s-a plimbat gratis, pe banii statului. mi-a zis atunci ca transferurile astea, de la o puscarie la alta, facute cu trenul, in vagoane speciale – puscarii pe roti – erau cele mai groaznice: vara pe calduri insuportabile, fara apa si mancare, iarna pe geruri cumplite, fara incalzire, uitati prin gari (un transport din Moldova la Bucuresti dura aproape 2 saptamani). am scris toate astea ca sa arat ca sunt alaturi de aceia care au suferit pe nedrept, poate ca n-am inteles eu mesajul doamnei Aurora. sunt de parere ca acum, cand nu li se mai pune pumnul in gura, sa povesteasca, desi, poate, le e greu, toate grozaviile prin care au trecut, sa stie si altii cum a fost. poate ca asa vor fi mai putini cei care sa voteze aiurea, asa cum bine spune, trei etaje mai jos, Antigelu.

          VA:F [1.9.22_1171]
          Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
  10. ion says:

    ‘Există la Sighet expus un petic de țesătură pe care e cusută o rețetă. Probabil a fost cusută cu ață furată și cu un pai de mătură, într-o celulă, de către o deținută care a vrut să-i împărtășească vreunei colege această rețetă. Neavând cu și pe ce să o scrie, a cusut-o pe ascuns. S-a păstrat până azi acea rețetă, deci a funcționat ca în libertate.’

    mai exista astfel de ‘retete’ cu mesaje diverse, dar in principal de adio. bunica mea are o ‘reteta’ de la fratele ei, Sebastian Dănilă – din orasul Roman. dar era de adio.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 4.8/5 (4 votes cast)
  11. AntiGelu says:

    Hehe, Visinescu ca Visinescu, dar cati dintre voi ati pus stampila de vot pe urmasii astora? Oare Romania nu e in continuare condusa si furata de resturile peceriste?
    Cum vezi in presa “milionar” sau “om de afaceri de succes” imediat incepi sa il cauti la jambiere si surprizele nu inceteaza sa apara.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 3.9/5 (7 votes cast)
  12. Petre says:

    Care dintre voi va-ti pus in locul lui Visinescu?Sa fi avut funcția lui in vremurile alea,el era un simplu comandant de inchisoare,dar aia care au condamnat aceste persoane la inchisoare de ce nu îi gaseste nimeni sa raspunda in fata legii?Securistii unde sunt?Doamne fereste nu îl disculp pe Visinescu,dar nu numai el este singurul vinovat,sant mulți pana la Visinescu

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

} ?>