Ioana Maria Vlas: „Cine a furat de-a binelea, ăla nu se întoarce de prost în România“

Spre deosebire de deputatul Mihail Boldea, Ioana Maria Vlas a fugit în timpul procesului ei în Israel, nu în Kenya. Și nu doar că a fugit – s-a mai și întors, lefteră și gata să înfunde pușcăria. Despre viața de fugar și ce motive poate avea un pușcăriabil să revină în țară, aflați chiar de la „mama FNI“.

Reporter: Doamnă Vlas, ați trăit o experiență similară cu cea a lui Boldea, în sensul că ați fugit din țară, nu pînă în Kenya, ci aici, mai aproape, în Israel. Cum e să fugi din țară?

Maria Vlas: Ca să spun drept, n-am fugit, am mers încet. Pentru că nici eu nu aveam, cînd am ieșit din țară, vreo interdicție de a părăsi România, cum n-a avut nici Boldea. Și am trecut prin vamă ca un om cinstit și cumsecade, dacă se poate spune așa.

Rep.: Dar v-a venit așa, dor de ducă, în plin proces FNI…

M.V.: Ideea a fost a celui care a dorit cu orice preț să mă învinovățească pînă peste cap, domnul Sorin Ovidiu Vântu.

Rep.: Și cum v-a zis? Auzi, Măriucă, bagabonțică mică, nu vrei tu să pleci într-un concediu prelungit?

M.V.: Nu, ferească Dumnezeu, mie îmi spunea „șefa“. Mi-a zis: „Șefa, îți spăl numele, voi avea grijă de tine pînă o să-ți pui mîinile pe piept, mă jur pe capul copiilor mei“ etc., etc., în limbaj suburban. Eu eram atît de fioros de obosită și îngrozitor de stresată de tot ce se întîmpla, încît nu făceam priză cu realitatea. În mod normal, trebuia să zic că nu mă mișc din România, să vedem ce se întîmplă atunci.

Rep.: Și ce-a făcut? A pus degetul pe hartă și a zis: aici, în Israel te duci!

M.V.: Nu, mi-a trimis o mașină în două ore, cu un șofer, domnul Irimescu, care m-a scos pînă la Sofia, de unde am luat un avion. Singurul loc în care mă puteam duce era Israelul, o dată pentru că aveam viză pe un an și doi, că aveam închiriat un apartamențel. Dar a fost cea mai bună capcană, pentru că din Israel, în cel mai bun caz, poți să înoți, dacă ești delfin, sau poți să zbori, dacă ești pasăre. Frontierele Israelului sînt quasi-impenetrabile.

Rep.: Păi vedeți, dacă nu v-ați luat apartament în Kenya…

M.V.: Îmi pare foarte rău, dar, spre deosebire de Boldea, eu n-am dispus de averi.

Rep.: Vă lua el, Vântu, un apartament în Kenya, ca să vă țină departe.

M.V.: Eu n-am vrut să apelez la ajutorul nimănui. Oricum, după ce am ajuns acolo, ideea mea a fost că trebuie neapărat să mă întorc.

„Nimeni din România nu avea interes ca eu să mă întorc și să vorbesc“

Rep.: Cum e viața de fugar? V-ați pus mustață în Israel, v-ați deghizat ca să puteți ieși la piață?

M.V.: Viața de fugar este cumplită, pentru că, vrînd-nevrînd, trăiești cu o spaimă, în cazul meu nejustificată. Pentru că, îți spun drept, pe mine nu m-a căutat nimenea. În primul rînd, nu m-a căutat România, pentru că nimeni din România nu avea interes ca eu să mă întorc și să vorbesc.

Rep.: Nu v-a căutat nici Shin Bet-ul, nici Mossad-ul lor?

M.V.: Nu, cum să-ți spun, există o legendă și despre Shin Bet, și despre Mossad. Ei își văd de treburile lor și zău că au treburi mult mai importante decît să se fi ocupat de mine. Mai ales că aceste servicii profesioniste știau prea bine adevărul și știau că nu are sens să se bată cu o babă ca mine. Au probleme atît de serioase în Israel, că nu au timp să se ocupe și de mizilicurile care se întîmplă la alții.

Rep.: Dar cum era o zi din viața dumneavoastră de fugar? Vă întrebasem dacă vă deghizați.

M.V.: Ferească sfîntu’! Stăteam în Tel Aviv, la început ieșeam cu teamă, dar cînd am văzut că nu pățesc nimic, că nu e nimeni interesat de mine, mergeam pînă și la capătul orașului, la pescuit, eu fiind mare pescar.

Rep.: Vorbeați în englezește cu israelienii sau o mai rupeați uneori și-n românește, că sînt acolo mulți care știu românește?

M.V.: În românește n-am vorbit deloc, mă feream de români. Comunitatea română este peste tot în lume cu un foarte rău renume. M-am descurcat foarte bine în primul rînd cu limba rusă, pe care o vorbesc curent și absolut fără accent. Și treceam drept o evreică rusoaică. M-am descurcat cu franceza, că erau mulți evrei din Africa de Nord, m-am descurcat cu spaniola, că erau și mulți din Spania.

Rep.: Și cu banii cum vă descurcați?

M.V.: Groaznic. Mi-am vîndut tot ce aveam, bijuteriile de familie. Le-am vîndut la prețuri derizorii. Am făcut economie la sînge.

„Cînd era FNI în floare, trăiam mai rău decît un șomer“

Rep.: Presupun că mîncați mai prost decît atunci cînd era FNI-ul în floare…

M.V.: Nu, mîncam mai bine, pentru că atunci cînd era FNI în floare, trăiam mai rău decît un șomer, pentru că plecam de acasă dimineața la șase și ajungeam la unșpe jumate. Nu întotdeauna apucam să mănînc, în frigiderul meu bătea vîntul, la propriu.

Rep.: Aoleo, dar Vântu – celălalt, nu ăla din frigiderul dumneavoastră –, oare el se chinuia și mai tare, ca tartore FNI ce era? N-avea timp nici să bage un dumicat în gură, de cîți saci de bani avea de cărat…

M.V.: Nu știu, el era servit de o liotă de oameni. Munceau ei pentru el. Eu nu dau două parale nici pe haine, nici pe mîncare, așa am fost mereu.

Rep.: Ce v-a lipsit din România cît ați stat în Israel? Vreo sărmăluță, un mititel, ceva românesc acolo?

M.V.: Nimic. Nu sînt o gurmandă, mănînc ce-mi pică în mînă. Puteam să stau ca slujnică toată viața în Israel. Vorbind foarte bine rusește, mă puteam face bucătăreasă în Israel, erau multe familii bogate din Rusia unde puteam găsi de lucru. Gătesc foarte bine.

Rep.: V-ați ratat cariera, în loc să fiți bucătăreasă în Israel, v-ați făcut finanțistă în România…

M.V.: Am făcut un imbecilism, eu am ieșit cu oalele sparte în România. Mai bine mă făceam bucătar-șef decît să fiu „șefa“ lui Vântu.

 

„M-am simțit chiar jignită. Ce puii mei, chiar nu mă caută deloc, sînt un nimeni!“

Rep.: Pînă la urmă, de ce v-ați întors în România, dacă spuneți că nu v-au găsit ei? Atunci, v-a găsit el un loc într-o celulă, care nu se putea refuza?

M.V.: M-am întors de căpoasă ce sînt. Mi s-a pus o pată cumplită pe Vântu. Mi-am spus că trebuie să mă întorc în România ca să mă bat cu dumnealui. Îmi expirase viza de Israel, dar acolo atîta lume șade fără viză, că nu pot să-ți povestesc. Dacă eram ceva mai brunețică, poate că mă oprea Poliția mai des, dar așa, fiind eu mai albinoasă, mă lăsau în boii mei. Cînd m-am dus să mă predau la Poliția lor, mi-au spus, ofițerul de acolo: „Lady, go, go, go!“. Nu erau interesați de mine deloc. Și atunci m-am dus să mă predau la Ambasadă. Eu, care văzusem în filme, mă gîndeam că imediat ce intru în sediul Poliției din Tel Aviv ăia sar pe mine. M-am simțit chiar jignită. Ce puii mei, chiar nu mă caută deloc, sînt un nimeni!

Rep.: Nu era nici o recompensă pusă pe capul dumneavoastră sau poate era prea mică pentru un polițist israelian…

M.V.: Or fi pus, dar ăștia nu păreau interesați. Și m-am dus la Ambasadă și de acolo, într-o oră jumătate, m-au trimis în țară, mi-au luat ei bilet, eu nu mai aveam bani.

„Vântu, dacă mă prindea, mă făcea să-mi înghit certificatul de naștere“

Rep.: Cu cîți bani ați plecat din țară?

M.V.: Cu cîteva mii de dolari, care s-au făcut rapid mere-pere.

Rep.: Cum e posibil, „mama FNI“ să fugă din țară doar cu cîteva mii de dolari? Jigniți marile tunuri date.

M.V.: Îmi pare rău, dar eu n-am dat tunuri. Pînă și onorabilul domn Vântu a spus că eu n-am luat nici un ban din FNI. Eu am cîștigat bani pe consultanță, pe ce știam eu să fac, nu pe furat. Apoi, eu aveam un salariu la SOV Invest pe care-l dădeam înapoi ca să plătim șpăgile, să reparăm mașinile etc.

Rep.: N-aveați fond de șpagă la SOV Invest?

M.V.: Îmi pare rău, în contabilitatea unei companii nu apare „fond pentru șpagă“. Gestiunea companiei în cauză o făcea staff-ul ei. Pe Vântu nu-l interesa cum se face. Pe el îl interesa cînd spune că are nevoie de trei sute de miliarde, de cinci sute de miliarde, să fie puse în saci și să plece. Eu n-am luat bani de acolo, n-am vrut.

Rep.: Dar nu v-a trimis după aia, în Israel, cum îi trimitea lui Nicolae Popa în Indonezia?

M.V.: Doar bezele. Nici nu voiam. Mărturisesc că mie îmi era frică să nu cumva să pună gheara pe mine, că mă termină. Nu voiam să am contact cu el, prin nimeni și nimic.

Rep.: Deci de cine vă era teamă mai mult, de Vântu sau de autorități?

M.V.: Autoritățile de acolo cel mult mă arestau. Dar Vântu, dacă mă prindea, mă făcea să-mi înghit certificatul de naștere.

Rep.: Și cînd v-au luat ăștia din România, nu v-ați simțit mai aproape, prea aproape de Vântu?

M.V.: Cînd m-am predat aici, am cerut să mă bage la închisoare, că mă simt mai sigură.

„Eu, dacă furam cît a furat Vântu, cumpăram o insulă în Pacific“

Rep.: Dacă ar fi să puteți fugi din țară, acum, știind urmările, unde ați alege să fugiți? Ați lua-o spre Kenya?

M.V.: În primul rînd că n-aș mai pleca. N-am rezolvat nimic plecînd, cum n-am rezolvat nimic întorcîndu-mă.

Rep.: Vorba poetului: „De ce-am plecat, de ce-aș mai fi rămas“…

M.V.: Tocmai, n-am rezolvat nimic în cazul lui Vântu plecînd-revenind. Pe Vântu nimeni nu vrea să-l condamne. Au trecut doisprezece ani și ce i s-a întîmplat lui Vântu din cauza furăciunii FNI? Nimic.

Rep.: E, s-a mai făcut de rîs pe la televizor, s-a mai îngrășat pe fond nervos…

M.V.: Nu mă interesează, eu voiam să dea banii înapoi pe care i-a furat. Irinel Păun, procurorul care l-a albit pe Vântu, a recunoscut că o mie de miliarde s-au dus direct în contul lui Vântu. Măcar atît, mia aia de miliarde s-o dea înapoi la oameni.

Rep.: Ce l-ați sfătui dumneavoastră pe Boldea?

M.V.: Dă-mi voie să fiu rea. Domnul Boldea s-a dus fiindcă a vrut el și pentru că, presupun, avea ceva de ascuns. Eu m-am dus pentru că voia altul, care ăla avea ceva de ascuns. Deci mi-e cam greu să-l sfătuiesc.

Rep.: Dar așa, un sfat, „domnule Boldea, nu-ți vinde bijuteriile prea ieftin, nu cheltui prea mult pe mîncare“, d-astea pățite de dumneavoastră…

M.V.: Eu, dacă furam cît a furat Vântu, cumpăram o insulă în Pacific și pescuiam liniștită acolo pînă la adînci bătrîneți. Cine a furat de-a binelea, ăla nu se întoarce de prost în România. Să mă ierte sfîntul Sisoe, știe mai bine domnul Boldea cît a furat și cît se poate ține departe de România.

Alexandru Căutiș

Comentează


} ?>