În toiul scandalului cu pensiile militarilor am descoperit un pensionar, fost ofițer și el, care nu plînge la televizor că i-a tăiat statul pensia, ba dimpotrivă. Fix în anul în care a ieșit la pensie, Ilie Roșu și-a propus să alerge la maratoane. Și dacă tot alerga, a zis să facă ceva și pentru țară: să alerge cu steagul României într-o mînă. E vorba de un drapel mare, cum vedeți pus pe stîlpi de 1 Decembrie. (Încercați să alergați măcar 300 de metri cu așa ceva în mînă și veți vedea că e mai greu decît să cari o sacoșă de la mall acasă.)

L-am întîlnit în parcul IOR și am alergat cu pensionarul Ilie Roșu trei kilometri, el cu trei drapele în mîini, eu cu o cameră de filmat. După optsprezece minute eu eram leșinat, el a continuat vreo patru ore. Din fugă a ieșit următorul interviu.

Reporter: Cîți ani aveți?

Ilie Roșu: Cincizeci de ani. I-am împlinit la maratonul din 2010, de la Roma.

Rep.: Cu ce v-ați ocupat și ce sînteți acum?

I.R.: Pînă în 2005 am fost ofițer în cadrul Ministerului Apărării. Acum sînt pensionar, ofițer în rezervă.

Rep.: Deci nu vă plîngeți de pensie. Văd că sînteți în vînă, alergați.

I.R.: Pensia nu are nici o legătură cu ce fac eu astăzi.

Rep.: Ce e cu steagurile astea? Văd că alergați cu trei steaguri.

I.R.: Este steagul României, al Uniunii Europene și al Emiratelor Unite. Am început o acțiune împreună cu colegii mei de la Ro Club Maraton, mă pregătesc să alerg șase maratoane, în șase luni, pe șase continente. Plecăm în Qatar, fac ultimul antrenament.

Rep.: Mai aleargă cineva cu steaguri în lume la maratoane?

I.R.: Cred că sînt singurul om din lume care face treaba asta. În 2010 am alergat douăsprezece maratoane ținînd drapelul României, drapelul Uniunii Europene și drapelul țării gazdă. (În total, 504 kilometri – n.r.)

Rep.: E greu să alergi cu drapelele în mînă?

I.R.: Foarte greu. Primii kilometri îi faci. La următorii, creierul nu se mai oxigenează bine. După kilometrul douăzeci și unu începe lupta cu tine. Practic, atunci dai totul. Eu pentru România dau totul. Vine lumea și îmi pipăie mușchii. „Uau, ai mușchi!“ Dar nu vine de la mușchi, vine de la creier, tăticu’. În momentul în care ți-ai propus și ai gîndit ceva, 50% este realizat.

„La 48 de ani am alergat primul maraton“

Rep.: Cînd ați alergat prima oară cu steaguri, cum v-a venit ideea asta?

I.R.: În 2010, la maratonul de la Roma. Ne‑am propus să fim douăzeci și cinci de români și douăzeci și cinci de italieni care să alergăm toți îmbrăcați la fel, ca manifest împotriva discriminării.

Rep.: A, era treaba cu țiganii din România…

I.R.: Da, să transmitem un mesaj împotriva discriminării românilor, indiferent de etnie. Și într-o noapte mi-a venit ideea să alerg cu drapelul României și cu drapelul Italiei în mîini la acel maraton. Nu făcusem niciodată o cursă cu drapel în mînă, a trebuit să mă pregătesc mult. Am venit în acest parc cu două bețe, să alerg. Se întreba lumea: „Ce-i cu ăsta, de ce aleargă cu bețele în mîini?“. Întrebau copiii: „Mami, ce-i cu nenea ăsta?“. „Un nebun, puișor, aleargă cu bețe în mîini.“ După patru zile, după patru antrenamente, mi-am dat seama că voi putea. Mi‑am confecționat drapelele și am făcut la Roma acea cursă împotriva discriminării.

Rep.: Nu v-au furat drapelele conaționalii noștri?

I.R.: Nu. În momentul în care în piața de la Vatican au început italienii, văzîndu-mă, să strige „Rooomâniiia!“, cu un ochi plîngeam, cu unul rîdeam. A fost cel mai frumos moment. Asta m-a încurajat să continui să alerg și altă dată cu drapelul în mînă.

Rep.: Costă mult să mergeți la un maraton?

I.R.: Asia și Africa sînt mai aproape și ne ducem la peste o mie de euro. Iar alergările care sînt în America de Nord și America de Sud se duc la peste două mii de euro.

Rep.: Păi, și vă ajung banii din pensie?

I.R.: Din pensia de militar, mai ales că a fost ajustată, mi-au luat banii pe care i-am pus deoparte pentru România.

Rep.: Alergați și dumneavoastră mai puțin, în funcție de tăierea pensiei.

I.R.: Nu pot să alerg mai puțin. Simt că acum pot.

Rep.: V-ați apucat de alergat maratoane fix de cînd ați ieșit la pensie?

I.R.: A fost o pasiune mai veche, mi-am dorit din școala militară să pot face asta. La vîrsta de 46 de ani am tras o linie și am zis: „Dom’le, care au fost lucrurile pe care nu le-am realizat în viața mea?“. Și unul dintre ele a fost maratonul. La 48 de ani am făcut primul maraton. După 28 de ani, visul meu din școala militară s-a împlinit. Primul maraton l-am făcut chiar aici, în parcul IOR. Venisem să alerg doar zece kilometri, n-aveam nici apă la mine. Am simțit deodată că am în mine energia care m-a făcut să explodez și să fac patruzeci și doi de kilometri. Deja eram pensionar atunci. Dar noi sîntem totuși niște oameni tineri care putem face multe lucruri pentru România. Avem experiență și este păcat că România încearcă să scape de noi, pe motiv că sîntem pensionari. Iată, eu, un om la cincizeci de ani, am dus drapelul României în douăsprezece maratoane.

„Cu mine, prima dată în lume, drapelul UE a alergat 42 de kilometri“

Rep.: Enumerați-mi cîteva dintre realizările dumneavoastră, ca pensionar-maratonist, alergător cu steagurile în mînă, să nu mă mai gîndesc și eu cu groază că îmbătrînesc.

I.R.: La Boston am alergat cu drapelul României și al Statelor Unite. A fost o cursă pe care nu o voi uita niciodată. Era ziua drapelului național în America. Un român alerga cu drapelul său și cu steagul Americii. Timp de patru ore, de zeci de mii de ori am auzit scandîndu-se „Romania-USA together!“. Dacă aș aduna aceste scandări, poate că niciodată în România nu s-a scandat în ultimii ani de atî­tea ori „România“, ca atunci, la Boston. Apoi, la Luxemburg, am luat drapelul României și drapelul Uniunii Europene. Tocmai îmi tăiaseră pensia de militar. Am vrut să arăt că nu sînt doborît de asta, că știu că de la Uniunea Europeană ne vine salvarea. Am scris istorie. Pentru prima dată drapelul UE a alergat un maraton, patruzeci și doi de kilometri. Era un lucru ce putea fi speculat de presa noastră: un român a alergat un maraton cu steagul UE, semn că România crede în valorile europene. Era o bombă. Dar preferăm să dăm știri care pun în umbră România. Următoarea cursă a fost pe muntele Olimp. Alergai pînă sus, la cota 2.750, și trebuia să cobori. Colegii mi-au spus: „Hai, sînt peisaje, e frumos!“ Nu mi-a spus nimeni de dificultate. Am urcat cu drapelul României și cu drapelul Greciei. A fost o cursă de 44 de kilometri, mai grea coborîrea decît urcarea. Am reușit să duc drapelele sus și înapoi. Cînd am trecut linia de sosire, organizatorii aveau lacrimi în ochi. Am fost la limită cu timpul. Pentru a fi omologat rezultatul, trebuia să alerg în zece ore. Am reușit să alerg cu drapelele în mîini în nouă ore și patruzeci și cinci de minute, în țara lui Filipide, cel care în urmă cu 2.500 de ani alerga prima oară la Marathon ducînd vestea victoriei!

„Alerg din dragoste pentru România!“

Rep.: Foarte frumos!

I.R.: Apoi, la maratonul de la Moscova, unde am alergat cu steagul Rusiei și al României, am repetat figura de la Boston. Am vrut să pun în echilibru cele două puteri. Fiindcă mă consider un om al păcii.

Rep.: Și v-au ovaționat rușii la fel ca americanii?

I.R.: Poate că n-a fost același entuziasm ca la americani, dar m-a impresionat că m-au încurajat ceilalți colegi, ruși, să termin acea curs­ă. A fost apoi un semi-maraton foarte special: am alergat douăzeci și trei de kilometri de la Băile Tușnad la Lacul Sfînta Ana, sus, cu drapelul României și al UE. Și am avut un mesaj pe tricou, în română și în maghiară: „Românii și ungurii împreună!“. Pe finalul cursei am alergat cu un cetățean maghiar, din Ungaria, de aceeași vîrstă cu mine. Eu cu steaguri, el fără, bineînțeles. Și i-am arătat scris pe tricou „împreună“ în ungurește și i-am propus să trecem linia de sosire împreună. A acceptat și am trecut amîndoi, eu cu steagul României, el cu drapelul Uniunii Europene. Și a mai fost o cursă de patruzeci și șase de kilometri, la Miercurea Ciuc. Am dus drapelul României prin satele ungurești prin care treceam.

Rep.: Și n-ați terminat cursa mai repede? V-au alergat ăia…

I.R.: Nu, nu, oamenii au fost încîntați. Acum urmează o nouă aventură: șase luni, șase maratoane, pe șase continente, alergînd cu trei drapele. Drapelul României, drapelul UE și drapelul țării gazdă. Și știți ce se întîmplă. Pînă la urmă, nimeni nu știe că omul acela cu drapele este Ilie Roșu. Toată lumea știe că este un român. Îi fac să scandeze „România“. Cei care nu vor să scandeze o fac în gînd și tot o fac. Este ceva sublim să vezi un om care duce o cursă cu steaguri. E ca un război. Trebuie să ajung la capăt. De fiecare dată mă pregătesc și cînd încep o cursă rostesc cuvintele „Alerg din dragoste pentru România“. (Alexandru Căutiș)