Cum se face: Azi, furtul la contor
Povestea metodelor de înșelat contorul e cam de-o seamă cu acesta. Nu știm cine a fost primul care a păcălit companiile de electricitate, gaze sau apă și nu știm nici cînd se va inventa aparatul imposibil de păcălit. Am reușit doar să strîngem o colecție a procedeelor de scădere a întreținerii. Nu vă sfătuim să le folosiți. Nici noi nu le-am încercat. Și nu vrem să ne pomenim cu plîngeri la Protecția Consumatorului că v-ați curentat la tabloul electric după ce ați umblat la apometru.
Secretele unui profesionist
Cel mai vechi aparat instalat în ogrăzile noastre este contorul de curent. Implicit, pentru el s-au găsit cele mai multe căi de măsluire. Marin Popoviciu e specialist în acest domeniu. A lucrat la IMGB și a strîns în anii de muncă o frumoasă colecție de trucuri: „Era concurs la noi în secție. Fiecare avea cîteva metode. Eram vreo patru care ne consultam tot timpul. Pînă au închis toată secția“. Spaima companiilor de electricitate ne-a descris cele mai complicate procedee. Absolvenții de Energetică, Electromecanică și altele asemenea s-ar putea să și înțeleagă: „Îmi construisem un aparat special pentru asta. Era de fapt un transformator, transforma 220 în 12 volți. Se băgau două sîrme la bornele din tablou și contorul înregistra înapoi. În loc să crească numărul înregistrat pe ceas, el scădea. Mai era metoda cu filmul foto. Băgai o bucată între rotiță și capacul din plastic și discul nu se mai învîrtea. Era să o pățesc urît cu asta. Au venit să schimbe ceasul și băiatu’ ăla a văzut că era umblat în el. L-a demontat, mi l-a pus într-o pungă din plastic și mi l-a sigilat cu o cusătură. Mi-a zis să mă duc cu el la verificat, să vadă dacă are praf de film foto în el. N-am intrat în panică. Am desfăcut cu grijă cusătura, am desfăcut iar contorul și, cu o bucată de cocă, am strîns tot praful. Am cusut la loc punga și m-am dus la centrul lor. Nu și-a dat nimeni seama că umblasem în el“.
Praf în ochii companiilor de electricitate
Cea mai simplă este racordarea la sursă înaintea aparatului. Astfel, el înregistrează la fel de mult curent ca balerina sau coșarul din bibliotecă. O cale și simplă, dar și mai periculoasă este deșurubarea panoului din zid. Îl lăsați să atîrne cu fața spre podea. Cică se oprește. Există însă riscul prietenilor – de dușmani nu mai spun – care-ți calcă pragul și văd contorul demontat. Mulți întreprinzători construiau cutii speciale ca să mascheze furtul. Și nu ne oprim aici. Tot la contoarele vechi, carcasa din plastic era perforată cu un burghiu foarte subțire. Prin orificiu se introducea o sîrmă pînă la disc. Astfel, el se oprea. Pentru mascarea intervenției, se întindea cu grijă un strat sau două de praf. Angajatul companiei de electricitate credea că a nimerit într-o gospodărie de oameni leneși. Nu și hoți. Cei mai radicali abonați scurtcircuitau aparatul conectînd două borne printr-un fir. Acum au apărut contoarele digitale. Deocamdată nu am aflat metode de măsluire, dar avem încredere în inventivitatea românilor. Vă vom ține la curent, firește.
Calorimetrele sînt cel mai ușor de păcălit
V-ați înfipt calorimetre în calorifere și tot dumneavoastră plătiți cel mai mult la întreținere. Nu disperați! Probabil și vecinii măsluiesc aparatele. Cea mai simplă metodă e cea cu fitil de lampă. Ai nevoie de două fitiluri care sînt de fapt niște sfori. Se pun în spatele caloriferului. Iei un borcan, oală sau pahar din cristal, îl umpli cu apă și îl prinzi de calorifer. Pui capetele fitilurilor în vas și astfel apa va circula prin sfori peste calorimetru, care va înregistra o temperatură mai mică. Costurile vor scădea astfel cu 50 la sută. Cea mai simplă metodă este de departe cea cu prosopul. Trebuie doar să puneți o cîrpă umedă pe aparatul de înregistrat. Dacă vreți rezultate mai bune, înlocuiți cîrpa cu o pungă cu gheață. Nu uitați s-o schimbați cînd se topește!
Cei mai norocoși dintre români
Calorimetrele dumneavoastră nu au fost sigilate? Sărutați-vă soacra! Ați învins. Puteți desprinde aparatul din calorifer și îl montați la loc atunci cînd bate administratorul de bloc în ușă. Bine, să nu exagerați! Ar fi ciudat ca o familie de patru persoane să consume cît bătrîna de la patru care s-a mutat de anul trecut la garsonieră cu pereți din lemn. Cei care-și declară singuri căldura sînt cei mai fericiți. Este un procedeu obișnuit ca în lunile grele de iarnă să se declare mai puțin decît este afișat și să se recupereze primăvara sau toamna, cînd întreținerea este mai mică.
Jetul subțire trece întreținerea rea
Marin, maestrul contoarelor electrice de la început, ne-a povestit și cum obișnuiește să-și facă baie gratis: „Apometrele pot fi date peste cap cu doi magneți. Pui unul într-o parte a cutiei din plastic și pe celălalt în partea opusă. Ca și la curent, se poate băga în carcasă o hîrtie care să blocheze mișcarea cifrelor de pe tambur. Preferata mea e montarea apometrului invers, așa înregistrează înapoi. Numai să nu uiți de ea. A, și o hibă a sistemului: dacă lași apa să curgă foarte încet, paleții apometrului nu se rotesc, deci nu înregistrează. Așa poți să strîngi apă pentru udat flori sau de băut fără să plătești“.
Apa bate gazu’
Și gazele pot fi gratis. Avem și un caz celebru. Pe cînd era fotbalist, cugetătorul Claudiu Răducanu (zis și „Bloc-Notes“, microbiștii știu de ce) și-a raportat soacra la Poliție că a dat înapoi cifrele din contor. Ba a și filmat-o în timpul operațiunii. Dînsa a apelat la o metodă clasică, operînd în tamburul aparatului. Dar se poate rezolva treaba și altfel. O metodă simplă, dar care funcționează doar iarna, este să turnați apă în aparat. Lichidul îngheață și blochează mecanismul. Și dă-i cozonaci!
Săptămîna viitoare continuăm seria cu tonomatele, cîntarele, televiziunea prin cablu și contoarele de kilometri ale mașinilor. (Claudiu Radu)


Comentarii:
Un intreg popr de hoti; din vremurile stravechi au furat si fac o profesie din asta;
SA NU FURI!
Sugi pula !!! parlamentarii fura cu mil de euro se plimba prin tari exotice cand tu boule te caci pe tine de frig in casa si stai cu 2 paturi pe tine sa platesti tot salariul pe facturi . Nu sunt mandru ca lumea fura …dar fura pentru ca nu au daia …
decat sa faceti meditatii de furat, mai bine faceti misto de ceva.
astea se merita facute p’afara ca acolo costa. Aici nu prea se merita stress-ul mai ales ca astia de aici nu sunt la fel de tantalai… adica o sa vina sa te controleze unul de la curent care stie ce si cum (ca doar si el le face la el acasa) si te prinde imediat…
afara se faceau din astea da aia au rezolvat-o. poti sa furi cat vrei pentru ca la sfarsitul anului vine de plata diferenta (care se imparte la numarul de apartamente) si din momentul ala esti dat in urmarire de vecini… si aia sunt mai rai decat societatile de distributie:)))
Jetul subtire – o poveste pt copii prosti.
Deja de 10 ani nu mai tine.
Apometrele chiar daca nu se invart permanent atunci cand jetul e prea slab, o parte din acel jet se colecteaza intr-un paharel special al apometrului iar la fiecare 5-10 minute acel paharel se basculeaza si invarte automat contorul la viteza maxima si se opreste exact la consumul reral.
Daca nu credeti, puteti verifica.
In afara de asta, jetul foarte slab de apa distruge, in timp, scaunul robinetelor.
Si te bucuri ca ai economisit 10 euro la apa dar platesti 50 de euro sa schimbi robinetul pt ca nu mai inchide bine.
Nu-i mai misto la altii care ard gazu’, fac lumina si se spala numai de cate fise baga-n contoarele casei? Ha? Acolo sa vezi automatizari la inchiderea consumatorilor casnici! Uiti becu’ aprins? Ntztz! Ca el nu uita! Etc.
Sunt de acord cu furatul Sieu cat mai des si cat mai mult .De unde pot si cum pot Dar sa fur curent …… pai eu platesc 600.000 de lei daia vechi pe luna curentu… Cat sa fur… Cat sa las … La fel si gazu….200.000 Apa …Nici nu stiu vreo 2.000.000. cu tot cu caldura Ca-i la pausar. I-mi stric reputatia mea de hot daca fac gainarii.
Cu programul Casa Verde, putem economisii la facturile de electricitate. Eu mi am depus cerere pentru instalare panouri solare, deja se vorbeste ca incasezi 6000 de lei de la Mediu, pe factura va fi 6200 lei, iar instalatia iese cu 4000 de lei. De fapt eu vreau niste oglinzi cu care sa reflect (fur)razele soarelui de la panourile vecinului la panourile mele.
Omul nu ar fura daca nu ar fi sarac.Micile ghidusii le fac oamenii simpli ca noi majoritatea nu cei cu bani multi deoarece si ei la randul lor au furat prin alte metode si au facut rost de bani.Fi ecare are sectorul lui de piata unde are de furat.
Mie mi se pare ok furtul de energie deoarece majoritatea companiilor sunt straine si ne fura banii nostri .Noi de ce nu i-am fura???
Aceste metode de furt sunt vechi, ineficiente si foarte riscante! Noile metode de furt curent electric…sunt mult mai avansate! la fel de furt apa cu apometre! logic…aceste idei nu vor fi dezvaluite aici! Nimeni nu mai e prost! De ex: eu nu o sa va dezvalui metode ultra de furt energie si apa (fara sa se depisteze) cand stiu ca aici vor citi si cei de la electrica sau apanova! deci..ce s-a scris pana acum..e frectie lemnoasa! noile metode…sunt mult mai avansate…iar pana cartitele de la enel, apanova etc.. isi vor da seama…o sa treaca mult timp! iar apoi..cand isi vor da seama ce vor face? logic ca vor schimba metoda de securitate mai stricta si avansata! dar iar se vor gasi…metode..si tot asa..pana la razboiul final: exterminarea rasei umane!! merita exterminata!
te rog zimi si mie cateva metode de furat curent electric,am un consum de 3000 kw pe luna
daca cresti”indoor”ai grija sa nu iti bata politia la usa ca dupa consumul mare de curent au fost prinsi f multi….de fapt majoritatea
Dar ce , ai strung acasa?
HAHAHA, strung auzi.. cum 3000 de KW? dai si la vecini curent electric?
+ ca trebuie sa platesti nu stiu cate luni din urma.
Cert e ca nimeni nu si-ar mai pune o astfel de intrebare “Cum sa pacalim contorul electric” daca nu s-ar scumpi de la o luna la alta.E grav totusi sa ajungi sa faci lucrul asta murdar.Risti un dosar penal cat china de mare
Buldog…dar ce consumatori ai tu?…noteaza-i aici….3000 Kwh consumi doar daca foflosesti calorifere electrice pt incalzire
sincer mie mi se rupe daca fraierii astia de la gaz, sau curent citesc postul..sa le-o dau la m….e!! suntem furati peste cap si cu salarii de mizerie ce avem !! voi credeti ca angajatii lor nu fura?? hehhheheh sa fim seriosi !! deci o metoda pt gaz sau curent?? da..vreau sa-i fur pe bastarzii astia !! deci ?? multumiri anticipat !!
Ce contoar ai? electronic sau mecanic?
eu am mecanic. cum sa scurciutezi instalatia cu doua fire din sigurante, si contorul sa mearga inapoi
ma refer dupa sau inainte de contor
stai la casa sau la bloc?
Daca stai la casa: siguranta generala(cea dinaite de contoar) unde este dispusa?…pe stalp sau in curte?
-astia -12v +la+ -la minus cam cati ampe
rasp ai ci
E in curte…ce e de facut…
nui in curte
dami detalii sa stiu plus la plus sau cum ?
Pai asta nu stiu …dar de ce se poate pune si plus la minus…
zimi si mie cum e cu aparatu de 12 v
Nu mai incercati cu bobine ca contoarul are protectie la mers inapoi.
Mai bine puneti mana si faceti-va o impamantare buna(pt. cei care stau la casa si au posibilitate – si o suplimentati[legati)la teava de apa in camin)…luati faza din siguranta generala(trebuie sa va construiti un adaptor), si nulul din impamantarea pe care ati executat-o…..si le bagati intr-o priza mai buna
Atentie!!!
1)De recomandat sa va ajute un electrician sau cineva care stie ceva in domeniu(se va face o modificare in priza pe care o sa o folositi, si sa va zica pana la ce putere poate sa suporte(se va masura tensiunea de faza astfel incat la puterea maxima pe care o puteti absorbi sa nu fie sub 200V),montati sigurante pe respectivele cabluri.
2)Incercati sa folositi improvizatia numai noaptea si/sau seara.
3)Si cel mai important:atentie mare cand legati improvizatia la instalatia electrica,……daca ati atins faza si nulul(prizei) sunteti ca si mort.
am blocu de masura afara cum sa iau faza din siguranta anainte de contoar, blocu de masura fiind sigilat … ms.
Inainte de contoar ai o siguranta generala(32A), care este dispusa pe stalp sau in curte.Daca nu ai siguranta generala in curte atunci poti sa te lasi pagubas.
sal. [b.p.m] ai la limita de propietate la drum si are sig. 32a. zimi ce tre sa fac ? as de meserie electrician si pricep .. eu stiu o varianta nu stiu cum e a ta ???
Pai detaliaza varianta ta…….poate ne inspiram reciproc.
se poate face dar tre rupt sigilu e o poveste mai lunga , tre sa sti ceva meserie si e sinplu ,cred ca e ca a ta sigur .am crezu ca sti ceva mai avansat
O intrebare pt cei ce stiu : de la tlabou unde este pus contorul pe casa afara… placa asa 2 fire albastre din contor si un fir alb de la masa presupun.In casa la panoul de sigurante la unu din firele albastre am curent, la al 2 albastru nu am… si nici la cel alb… cam cum trebuiesc de fel legate aceste fire la taboul de sigurante..precizez este tablou pe stil vechi cu patroni.(adica am 4 patroni…curentul am vazut ca e legat la cele 2 patroane de jos).restul firelor unde trebuie legate????
un albastru e faza , un albastru e nul , albu e pamantare ie capacu tabloului jos sant 4 sig ,.sig as prinse 2 cate 2 pe o bara , pe 1 bara legi N, pe 1 bara legi F,pe sig legi plecarile ,.cate tuburi ies an tablou?? cate fire sunt pe un tub???
cele 2 fire albastre sunt faza si nulul, cel alb este impamantarea…care presupun ca este legat la nul
Pt. vW…Nu trebuie sa rupi nici un sigiliu..
si atunci cum iau faza anainte de contoar si sigilu antreg???
cel alb al legi la ampamantarea din casa …. nu cu nulu
Inainte de contoar nu ai montat nici o siguranta fuzibila?
contoaru si siguranta automata generala ai pusa de renel an-tro cutie de plastic afara care e sigilata
Aha…si presupun ca ai contor electronic?
http://www.ziaruldeiasi.ro/local/iasi/cinci-metode-de-furat-curent-electric~niq5r
E vorba de ultima metoda.
nu e contor normal
e mult mai greu cu” ultima ” dar e sigur . sal
se poate fura curent daca ai contor digital?
De pe tub ies 3 fire 2 albastre si unu alb… ce nu mi-ai zis u este unde se leaga firul alb… cum zice colegu se leaga cu cel albastru de nul???sau de unde se leaga..???
Albul il legi la impamantare
Si unde anume vine asta la panoul asta cu patroni…ca nu imi dau seama care e impamntarea…am inteles ca vine de la stalp…ca se lega la contor …dar unde se leaga la tabloul cu sigurante.
Cauta pe google “Impamantare” pt mai multe detalii.
imi cer scuze ca ma “bag” si eu in discutie dar am vazut ca stii “joaca” te rog zimi si mie digitalul merge pacalit…macar putin?
fara sa rupi sigilii si sa actionezi asupra cutiei in care e siguranta si contorul…daca stii…
cu respect
ma Z… tu nu ai ce unbla acolo daca nu esti de meserie sa no patesti, dar daca ai curaj e bine ..,pamantarea nu-i neaparat sa o legi la tablou ,pe tablou tau an partea de sus an dreapta ai un surub de 6, acolo tre legate pamantarile…., dar le poti lega toate la o lanta cu cel alb ce vine de afara…., si dupa te verifici
Ms vw acolo ma gandeam si eu…
vw un ID ceva sa vb se poate?
ar vedea-o si alti …….. si nu cred ca e bine, cauta alta metoda
Fa cont aici pe site si dau eu de tine… http://grile-spiru.bossforum.net/
cum se face cont …. ? ce te-ar interesa de fapt ,.si de unde esti?
Dai pe inregistrare…si complectezi ce iti cere…
pune unii niste antrebari ca ma face sa cred ca sant de la gradinita ,grupa mica
(obs admin: scriu unii niste comentarii de zici ca au ramas repetenti si la gradinita)
metoda aceea cu transformatorul de 12v ,asi vrea sa stiu mai pe antelese daca se poate.
am o idee ,nu am facut test ,o bobina circulara sau an forma de U care sa cuprinda contorul ,acesta alimentat sa genereze camp magnetic care sa anuleze campul magnetic al contorului .
pt. asta cu idei …. cu bobina la contor ..aberati ..,cred ca de la prea multa scoala i se trag ideile astea (pastreaz-ti ideile)
mi-a fost schimbat contorul electric in lipsa mea el fiind pe scara si m-a scos dator cu 300 ron,e corect?
Din cauza ca se face citire o data la 3 luni…..s-a facut regularizare(aveai mai multi Kwh consumati)
ma ajuta cineva cu o informatie?
sunt in uk am un contoar electric pe cartela care are 4 fire,stiu doar ca daca unesti 2 nu mai inregistreaza ce consumi, firele sunt in felul urmator:
1.intrare plus
2.intrare minus
3.iesire minus
4.iesire plus
Prietene lasate acum de meserie pana nu te prinde careva sau mai rau patesti ceva. Daca tu spui plus si minus la borne si mai vrei sa mai si dosesti niste curent sigur se termina rau. Asa ca inmoaie-ti avanturile ala haiducii lui 7 cai pana nu iti prinzi nasu intre + si -.
toata lumea care se face singur hot ca asta e…. sa-si cumpere bilet la ratb sa plateasca accize ( taxa de lux ) la tigari si benzina ca na sunt produse de lux si sa munceasca in continuarea o saptamana din luna pentru TVA . si inca o saptamana pentru impozitul pe venit.
exemplu: am salariu 200 ron ma duc sa-mi cumpar un pachet tigari.
pret pachet 1.5 ron
imi iau banii. taiati de stat. 165 ron.
iau metrou ca sunt smecher platesc 10 ron pe 2 calatori. 155 ron ramasi.
ajung la magazin. platesc 13.5 ron pe acciza 1.5 pe pachetul de tigari.
140 ron ramasi cu care imi cumpar 2 sticle de apa minerala la jumate .
la jumate la jumate cu un sfert din pret tva iar. adica jumate la 2 sticle.
cumpar o sticla de apa 2 – 3 lei. mai cumpar una 2 – 3 lei.
cost umflat pentru tara de rahat : + taxele. la fiecare sticla care o iau se adauga un 50% in plus.
de aici totul se ramifica in doua posibilitati.—> sau am schimbat din 100 lei ramasi si nu-mi amintesc ce am facut cu ei si ajung cu 10 lei acasa. sau ajung acasa cu 100 ron .
romania natie de hoti. CETATENII fura la intretinere si nu platesc bilet la ratb. EXTRAORDINARRRRRRRRRRRRR romania e o tara de kkt pentru ca noi nu platim intretinere FULL???
sau pentru ca pur si simplu eu imi platesc intretinere 500% la fiecare 2 spatamani.
Romania rata inflatie din 2005 este de 2500%
Norvegie rata inflatie din 2005 este de 0.02 % inflatie si deflatie stati linistit. doar oscileaza
romania > salariu minim pe economie + 50% din el bineinteles il dai pe o garsoniera, chiria pe luna, rupta in dinti.
intr-o tara civilizata cu salariu minim pe economie iti inchiriezi apartament cu 5 camere unde pot locui 15 persoane LEJER.
pe toti inchizitorii astia de fac spume si fac romanii hoti eu i-as omori din greseala si n-as regreta.
salut la totzi! am si eu un contuar electric si am scos faza de la ceas pentru ca sunt 2 una care intra pt. a inregistra si cea care iese (bine inteles si nulul) Ce am facut eu am umblat la ceas si am scos fazele legandu-le impreuna ! deci ceasul nu ma e aprins.. Intrebarea mea este : exista vreo sansa ca ceasul sa mai inregistreze daca e numai nulul in el? mentionez nu e aprins ! pot fi descoperit apoi daca pun totul la loc dupa o perioada de timp?! astept raspuns va rog!
ce tip de contoar ai…electronic sau mecanic? Contorul respectiv avea sigilii?
este electronic avea sigil dar am de rezerva, tot ce vreau e sa stiu daca mai consuma cv daca il las cum am explicat mai sus! msi!
Ziau buna …….se vede dimineata(cand e Lumina). Referitor la un ajutor din partea voastra . am citi mult inaintew sa scriu aici, si mi s-a parut cam cel mai bine documentat site. am si eu un “scortos” in casa care imi ia intre 150 si 200 de leuti lunar, si pe care vreau sa-l ologesc. am 0,5-1 cm spatiu intre el si perete. vad 4 bucati din care doua sunt bunici si 2 tinerele imbracate in albastru. Prezenta lor atunci cand te uta la el este(de la stanga la dreapta) :
bunica, tinerica, batranica, tinetica.
le pot face sa nu mai “mance” asa mult sau sa le pun la post cateva zile?
eu am unul care il puteti gasi pe site-ul electro magne tica si e cu .ro . Acolo sunt si unele “preferinte ale sale intr-un pdf.
DIin moment ce am auzit ca la anul o sa vina prin pitoreasca noastra tara iar criza intr-o vizita prelungita, iar la soacra nu pot sa merg, ce ar fi de facut?
(in afara de a++ si lumina eco, led ca pe alea le am si degeaba nu mai pot sa strang cureaua)
Multumesc de acum celor cu idei.
sigiliile alea au si ele un numar pe ele….o serie pentru fiecare contoar
Va salul!
locuiesc la casa si pana ieri aveam un contor cu disc care nu inregistra bine … insa azi mi’au pus electronic va rog cu niste sfaturi de masluire..
precizez ca locuiesc la casa cu 5 camere si ma incalzesc pe elctric!
va rog,, stima!
iei faza de la intrerupator si impamantarea de la o teava care sa fie in afara casei(ex.-de la bolta de vie sau ce ai tu disponibil).
Daca nu mai am deloc contor, exista vreo metoda sa mai iau curent (avand in vedere ca deocamdata nu imi permit sa platesc datoria si sa ma reconectez)? Eu stau la bloc, aveam contor vechi iar acum au mai ramas decat 4 fire (2 albe si 2 negre) si busoanele. Panoul principal e langa usa dar nu cred ca mai are buson si/sau are firele scoase. Va multumesc.
Sunt in portugalia si mam saturat de 5ani sa platesc cate 300euro apa si curent dar datorita omului acesta platesc lunar 50euro multumesc si te incurajez sa mergy mai departte pt ca ei te critica dar pun pariu ca toti au incercat metodele astea pt ca viata e grea
care om , ajutama si pe mine cu metoda/
NU FURA CA TE FURA EI DE NU MAI POTI
Sal.Contoar mecanic la strada,cca 200m.Idei?Multumesc.
Omeni care nu au ce face. Daca si cel care citeste contoru o fi asa de p…st poate insala. Dar va veni o zi cand treduie sa plateasca.
doar romanul e facut dintro curva si un hot…dak nu te poate fura te fute
stiu o metoda foarte buna de furat curent electric vas putea ajuta..dai sa inregistreze contoarul doar cat vreti si nici nu unblu la el si va asigur eu k nu se da nimeni cu seama…sunt electrician de profesie..
adry_funigana
lasa un nr de telefon
“stiu o metoda foarte buna de furat curent electric vas putea ajuta..dai sa inregistreze contoarul doar cat vreti si nici nu unblu la el si va asigur eu k nu se da nimeni cu seama…sunt electrician de profesie..
adry_funigana”
lasa o adresa de e-mail sau un nr. de telefon
mersi.
furati ma cat puteti. aia care fac morala sa nu furi au salarii super decente.apropo daca traiam in germania NORMAL ca nu furam.unii fura de saracie altii sa se imbogateasca .e o mica mare diferenta.va pup:)) spor la ”treaba”:))))))))