Dormi liniştit, FBI gândeşte pentru tine!

Ia să văd, ştiţi dumneavoastră care dintre următorii este adevăratul ecoterorist? Conştientul disperat care, noaptea, incendiază vreun buldozer garat în pădure (care buldozer noaptea distruge seminţişurile, lăstărişurile şi vizuinile bursucilor, vulpilor sau urşilor, culcând sub lamă pădurea), sau individul care, aflat într-un birou luxos, posesor de grase conturi bancare şi „acoperit“ cu autorizaţii, este proprietarul buldozerului şi câştigătorul licitaţiei pentru uciderea acelui ecosistem?

Chiar dacă ştiţi, nu contează, fiindcă răspunsul, favorizând establishment-ul şi învinuindu-l fără preget pe cel dintâi, îl furnizează FBI-ul: „Ecoterorismul este uzul sau ameninţarea cu uzul de violenţă, de natură infracţională, săvârşit împotriva unor victime inocente ori proprietăţi, de către o grupare subnaţională cu orientare ecologică, pentru raţiuni privind politica de mediu, adesea vizând un public aflat dincolo de ţinta directă, acţiunea având un caracter simbolic“. FBI-ul vă îndeamnă, aşadar, să mergeţi la serviciu şi să strângeţi cureaua, în vreme ce nişte „băieţi deştepţi“ (care nu strâng cureaua) strâng un laţ nevăzut în jurul dumneavoastră, confiscându-vă – cu acte în regulă – aerul, apa, viaţa.

Puţină meditaţie nu strică

Pădurile tropicale – spun experţii – vor dispărea definitiv până în anul 2050 dacă cererea de lemn şi exploatarea vor creşte în ritmul de azi. Odată cu ele vor dispărea jumătate din speciile de animale, plante şi microorganisme din lume, ca şi sursa naturală a peste un sfert din medicamentele prezentului, toate adăpostite de amintitul ecosistem. Aşa stând lucrurile, dintr-odată, noţiunile definiției date de FBI ecoterorismului îi culpabilizează ferm pe chiar făptaşii legali ai despăduririi. Fiindcă adevăratele „victime inocente“ sunt vieţuitoarele pădurii şi bolnavii (lipsiţi de medicamente), „proprietatea“ este cea planetar-patrimonială (căci trăim în globalizare!), iar „natura infracţională“, prejudiciind interesul general, nu mai poate fi ascunsă printr-o simplă bucată de hârtie, oricum s-ar numi ea: autorizaţie sau act de proprietate.

„Toţi ceilalţi sunt vinovaţi, numai eu nu!“

Spusa lui L.F. Céline este pe buzele oricui păşeşte în munte, explicată prin „Dar ce rău poate face o tabără de corturi, o turmă de oi, o pârtie de schi sau un drum asfaltat?“. „În societate, necazul este că fiecare are motivele sale“, spunea J. Renoir, completându‑şi compatriotul. Când deţinătorii primului „adevăr“ îl ignoră pe al doilea (şi de obicei aşa se întâmplă), necazul chiar are loc, luând chipul războaielor. Iar când acestea se dau între nesăţiosul om (acoperit cu hârtii legalizând „drepturile şi libertăţile omului“) şi nişte biete fiinţe necuvântătoare (practic, fără nici un drept şi neapărate de nimeni), ultimele pierd şi pier. Este exact ce le aşteaptă pe sălbăticiunile din Parcul Naţional Retezat, câte mai sunt ele, dacă „drumul Băsescu“, asaltând dinspre sud masivul, va fi executat.

DN 66A, doctorii Mengele şi Păunul

Cu astfel de hârtii, semnate de „experţi“ năimiţi, s-a acoperit şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale când, spre a-şi înfige buldozerele şi asfaltul Drumului Naţional 66A într-unul din ultimele ţinuturi sălbatice carpatine, a dovedit că pădurile din sudul Retezatului sunt pustii şi că lucrările nu vor avea impact de mediu negativ. Nişte „calici de ştiinţă“ fără conştiinţă de la Universitatea din Timişoara – adevăraţii ecoterorişti, alături de „dezvoltatori“! – tocmai îşi puseseră, contra cost, diplomele şi doctoratele de biologi în slujba morţii. Pesemne că universitarii nu ar fi deranjaţi dacă, pe când ar înfuleca mititei în bucătăria personală, o remorcă cu buşteni le-ar dărâma grătarul sau dacă, atunci când s-ar giumbuşlucări cu nevestele în dormitor, un TIR le-ar face harcea-parcea aşternuturile. Eventual şi pe ei.

Faţă de dobitoci însă, dobitoacele, mai cu bun-simţ şi mai discrete, ar fi deranjate de toate acestea în iatacurile lor de frunze. Întrucât, translând pilda, cam asta ar face DN 66A cu viaţa sălbăticiunilor din aceste ultime sanctuare verzi. Urmează „va urma“, fiindcă fapta voluntarilor de la Agent Green, conduşi de Gabriel Păun, cei care au deconspirat şi oprit deocamdată crima „drumului Băsescu“, ar merita nu doar un serial de presă, ci o carte şi iubirea dumneavoastră. (Nicolae R. Dărămuş) (va urma)