Mă aștepta, cu un pahar de bere în faţă, în curte la Greenhours. Îi știam povestea în ediţie abreviată, așa cum apăruse în presă, cu spectaculosul la vedere: „un fost cerșetor ajunge celebru în Franţa“; „de la ghenă în galeriile de artă“. Și, bineînţeles, moţul poveștilor, vizita pe care i-o făcuse Angelina Jolie, la galeria de la Paris. Am văzut și filmul pe care Alexandru Nanău l-a făcut despre destinul de film american al lui Ion. Ion B.

Cu cât aflam mai multe despre spectaculoasa lui traiectorie, cu atât mai mult aveam nevoie de ceva care să risipească aura mistică în care se scălda explicaţia saltului de la gunoi la artă. M-a ajutat mult berea pe care am băut-o împreună, așa scurtă cum a fost. Artistul Ion Bârlădeanu nu este produsul unui accident fericit. E adevărat că a fost descoperit de un artist (Ovidiu Feneș) care, apoi, l-a prezentat galeristului Dan Popescu (Galeria H’Art).

Dar atunci Ion era deja artist. Un artist cu handicap din naștere: se trage dintr-un sat sărac de pe lângă Vaslui. N-a făcut mai mult de șapte clase, dar a apucat doi ani de școală populară de arte. Ce i s-a întâmplat apoi artistului e consemnat deja în Wikipedia: fără orice suport de start, a navigat în munci de subzistenţă – la stuf, docher, gropar, paznic și, în sfârșit, muncitor necalificat la Casa Poporului. Sensibil, cu o inteligenţă neiertătoare, a fost prima lui victimă: artistul a refuzat compromisul cu muncile care-l îndepărtaseră de singura muncă la care visa.

O muncă începută în anii ’80, când a devenit un comentator acid al contemporanilor, în maniera colajului pop-art. În 1989 s-a resemnat radical: s-a „mutat“ lângă o ghenă și a trăit din alcool și mici servicii pentru locatari; mai vindea hârtia de presă după ce-și decupa imaginile pentru colaje. Când a fost descoperit, avea 2.000 de colaje produse între 1979 și 2010. Cu alte cuvinte, el a făcut ceea ce ţinea de el ca să fie descoperit de societate.

Sosirea lui Ion Bârlădeanu în lumea artiștilor

Când galeristul Dan Popescu a răsfoit colajele pe care Ion Bârlădeanu le păstra în niște valize deșelate, de care nu se despărţise timp de 30 de ani, a înţeles că a dat peste o mină de aur. Ca galerist, Popescu a fost un bun profesionist: a reușit ca, în câteva luni, să-l pună temeinic pe piaţă, în România, dar și în Europa, pe „artistul naiv de la ghenă“. Asistate de vernisaje, PR, TV, film (Lumea văzută de Ion B. a participat săptămâna trecută la festivalul de film de la Sarajevo), colajele lui Ion au îngenuncheat critica și presa din ţară, dar și pe cea internaţională, după expoziţiile de la Copenhaga, Londra și Paris. Și, în sfârșit, a vândut multe lucrări. Colajele lui sunt preţuite, azi, la aproximativ 2.000 de euro bucata.

Haiducul bogat fură de la sărac

Nu-i așa că sună prea frumos ca să fie adevărat? Probabil că din considerente estetice, încercând să scape de amprenta de telenovelă, galeristul Dan Popescu a mutat povestea din spaţiul celest în noroiul dâmboviţean. Concret, l-a jefuit pe cel pe care l-a lansat, imediat după ce a avut ce jefui. Relaţia lui Ion cu Dan Popescu începuse decent: Dan l-a cazat într-o garsonieră (spunea el, atunci; azi aflăm că era o boxă într‑un demisol), i-a cumpărat un costum și l-a scos prin lume. De fapt, astea sunt gesturi profesionale: un galerist investește în artistul pe care-l promovează.

De aceea, galeristul pretinde procente din banii câștigaţi din vânzarea lucrărilor. Procentele astea sunt subiect de negociere, dar cutuma le plasează undeva în zona 20-30%. Dan Popescu a optat pentru un alt procent: 100. Toate cele 2.000 de lucrări ale lui Ion au ajuns în galerie pentru a fi înrămate și apoi semnate de autor. De atunci, artistul nu și le-a mai văzut decât pe cele expuse în expoziţii. A fost pus, în schimb, să semneze un document prin care și-a cedat „integral și exclusiv“ toate drepturile patrimoniale asupra operelor proprii din perioada 1979-2020. Când s-a dezmeticit, reacţia lui Ion a fost tipică: s-a revoltat și s-a autoexilat: a revenit la ghenă și la pet-ul de vin. La acea oră se vânduseră lucrări în valoare de aproape o jumătate de milion de euro.

De aici îl vom însoţi și noi

Kamikaze se alătură celor câţiva prieteni ai lui Ion și-l va ajuta să-și păstreze statutul de artist la care are dreptul. Iar domnul Dan Popescu, fiul lui Dumitru Popescu – fost ministru secretar de stat la Finanţe, actual membru al Consiliului de Administraţie al BRD –, va fi ajutat să înveţe să facă diferenţa dintre om și gunoi. (Mircea Toma)

(va urma)

Episodul 2