Sînt postac RMGC şi asta îmi ocupă tot tîmpul

Întrerupem aici seria articolelor despre Roşia Montană, nu pentru că am fi luat nişte bani în acest scop, ci din contră. Pentru că sînt şanse mari ca alţii să fi luat nişte bani. Ne referim aici la “postacii RMGC”, adică acei nimeni de internet care apar în haită la fiecare articol legat de Roşia Montană exprimînd cam acelaşi punct de vedere. Vom preda acum legătura admin-ului care, la cererea noastră, a pierdut o oră din viaţă pentru a le da de urmă acestor trişti cu computer.

Ok, în principiu e simplu: de un an de zile, de cînd am început să urcăm textele acestei rubrici şi pe site, am observat la comentarii repetarea aceloraşi IP-uri asociate însă unor identităţi diferite. Aceste IP-uri apar numai la articolele despre aur, Roşia Montană Ministerul Mediului, mitingurile pro şi contra RMGC. Şi, mai nou, sînt IP-uri mascate prin procedee de anonymizing, proxy-uri, Tor servers etc.

Mai precis, ca să iau exemplul textului de săptămîna trecută, din 35 de comentarii la articolul “Un sondaj de opinie despre Roşia Montană”, am descoperit cu stupoare că cei mai înverşunaţi comentatori sînt “cititorii noştri” din Germania, SUA şi Polonia. Avem aşa:

3 username-uri diferite intrate de pe acelaşi IP care indica un proxy din Dresda, Germania.
9 username-uri diferite (intrate tot printr-un anonymizer) de pe acelaşi IP de Rietberg, Germania
2 username-uri de pe un IP din Hamburg
2 username-uri de pe un IP din SUA
alte 2 username-uri tot de pe alt “acelaşi IP” de SUA
3 username-uri tot prin anonymizer indicînd o singură locaţie din San Francisco, CA
1 username cu IP tot de San Francisco (un Tor server)
încă 2 username-uri de pe IP identic desemnînd “Projektbetrieb Anonymizer” din Hamburg
1 username de pe IP de Polonia

Care va să zică, 25 din 35 de comentarii sînt suspecte. Suspecte de a ascunde în spate doar o mînă de 4-5 persoane care încearcă să pară mai mulţi decît sînt în realitate, asumîndu-şi identităţi diferite şi care încearcă să nu lase urme. Inutil să vă spun că linia tuturor acestor comentarii este aceeaşi: favorabilă exploatării Gold Corporation şi înverşunată împotriva celor care se opun proiectului.

Admin

Comentează

Comentarii:

  1. Vlad spune:

    Astia sunt chill…sa vedeti ce de idioti pe pagina de facebook a proiectului. Ca sa nu mai zic despre ipocrizia ca cica lumea are dreptul la o parere iar celor impotriva proiectului li se interzice dreptul de postare.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 4.4/5 (7 votes cast)
  2. gen Batista spune:

    pe geobytes.com reiese ca IP-ul ala din poza e din Lourdes, Franta.
    [edit admin: păi, na... mai răsfirat, băieţi, mai răsfirat! :D]

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  3. mada spune:

    hopa, nu au mai aparut postacii :)
    Bravo kamikaze!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
  4. Ik spune:

    Adica cum ar veni e aceasi Marie cu alta palarie?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
  5. gen Batista spune:

    pe unele forumuri daca faci faza asta cu ip-ul esti out; aici ati putea sa le puneti cate un tag la fiecare comment, “POSTAC de cacat” sau variante

    [edit admin: da, stiu. la noi am zis sa fie mai democratie, asa... ne mai dixtram si noi]

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (5 votes cast)
  6. johnny spune:

    rosia montana ar fi un proiect bun daca peste 90% din aur ar ajunge in visteria tarii noastre, iar banii ar fi folositi (cu cap) pentru investitii masive. dar cum asta nu se va intampla…asteptam o alta generatie de politicieni

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 3.9/5 (8 votes cast)
    • nume obligatoriu spune:

      nu are cum sa ajunga 90% ..maxim 51% avand in vedere ca sunt implicate 2 parti , Statul Roman si compania canadiana . si NU nu e vorba doar de aur ,povestea cu Aurul e pentru cascati

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
  7. johnny spune:

    oare sunt aceeasi postaci pe care ii foloseste securistul felix? (admin, ai legatura)

    PS cu cat se plateste un postac, ca cred ca ar da bine in CV…?!

    [edit admin: nope]

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 3.0/5 (2 votes cast)
  8. Ik spune:

    o ora doar? Inseamna ca i-ati cam fortat mana lui domnu admin. A fost ceva de genul filmului swordfish?

    [edit admin: ei, am exagerat eu, sa para la sefii nepriceputi, care nu stie ei d-astea, ca mi-am rupt spinarea. in realitate mi-a luat 15 min ;)]

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 4.0/5 (2 votes cast)
  9. rteodor spune:

    Ar fi interesant daca pe langa mesajul postacului s-ar pune si un text mare si rosu cu Autorul a folosit un serviciu de anonimizare pentru a posta acest mesaj.. Exista liste cu serviciile astea, chiar si reteaua tor da o lista a exit-urilor.
    Bine nu-i tocmai cazul la kamikaze, dar poate ar fi un precedent bun pentru alte publicatii.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
  10. viktor spune:

    Ce tare! Asta e al doilea articol pe ziua de azi. Daca pana la ora la care au luat de stire de acest articol, baietii erau cu maine proletara pe un articol publicat azi de Mihai Gotiu pe voxpublica, ei bine, cand au dat cu ochisorii lor de acest articolo…. malc. La articolul lui Mihai n-a mai aparut niciun comentariu si nici aici. Bag seama ca pr-istii RMGC i-au bagat iar in sedinta.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
  11. Si pe blogul nostru e la fel. Sistemul a fost introdus de goldisti anul trecut. Pana atunci, ieseau pe acelasi IP cu nume diferite si erau prinsi imediat.

    Oricum, mai este un criteriu de detectare a postacilor goldisti: analfabetismul ;-)

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (6 votes cast)
  12. Eu spune:

    RMGC a facut licitatie in primavara pentru o agentie online care sa se poata ocupa si de “social media”. Castigatoarea se numeste Republika (http://republika.ro). E posibil ca postacii sa fie ai lor, dar e posibil sa fie si contractati direct de RMGC.

    Oricum, IP-urile sunt irelevante in toate aceste campanii de spam.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 4.5/5 (2 votes cast)
  13. gen Batista spune:

    da acum de ce le-ati mascat adresele de mail? Oricum sunt inventate, ca si ip-urile, nu le atacati niciun drept la intimitate.
    desi e drept ca ar putea ca adresele sa existe, intamplator, si sa fie ale altora care ar fi luati drept postaci… Da, corect.

    [edit admin: corect.]

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  14. deepblue spune:

    Poate ca astia de la google nu sunt chiar asa prosti cand pretind sa-ti folosesti doar numele adevarat. E adevarat ca e o discutie de facut aici…si oricum in Romania dreptul la pseudonim este garantat de lege, printre altele. Dar in astfel de situatii ar fi de mare folos sa stim cine este in spatele unor astfel de mesaje.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  15. Andreea spune:

    haideti si pe twitter. sa aiba postacii workflow overload :D

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  16. Ilarion spune:

    Nenea administratorul nu vrei sa faci ceva si cu academicieni,politicieni,economisti ,jurnalisti si cel dintii in toate Pacostea Cheala de la Cotroceni.MULTUMESC.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.0/5 (2 votes cast)
  17. John DOE spune:

    Ba nu stiu ce sa zic… pe o femeie care se prostitueaza din saracie, si pentru ca nu gaseste chiar nimic de lucru, o pot privi macar cu un dram de compasiune. Dar pe una care o face din placere sau fiindca ii e lene sa munceasca… nu-mi pare deloc rau cand ajunge batrana si urata si leftera si crapa beata intr-un sant fiindca n-o mai ia nimeni la una mica pe bani.

    La un caracter asa de infect, rareori e asociata si o minte chibzuita. Asa ca atunci cand mi se mai aduce aminte de ei ca exista, imi place sa ma consolez cu ideea ca majoritatea celor care se prostitueaza din motive infecte pentru o companie la fel de infecta, n-au sa se bucure prea mult de plata lor de curva. In rest ii ignor. Pentru ca oricat m-as stradui, nu reusesc sa fiu chiar atat de prost incat sa cred ineptiile pe care le debiteaza. Sorry.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 4.9/5 (11 votes cast)
  18. cornel vilcu spune:

    Stima-ţi redactori, nu v-ă mai înţeleg. Cu ce a-ţi vrea voi să trăim noi, postacii? Să culegem ciuperci din pădure? Nu înţelegeţi ce mare serviciu ne face această companie serioasă, canadiană, câte locuri de muncă a creat ea pentru români, nu doar la Roşia, ci, iată, pe întregul continent? Să ştiţi că sântem mândri de meseria noastră, fiindcă suntem colegi cu Bogdan Naumovici, Bogdan Baltazar, Rhăzvhan Teodorescu şi, mai nou, chiar cu preşedintele Băsescu.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 3.9/5 (8 votes cast)
  19. io spune:

    mai, dar chiar ezixta astfel de oameni?incerc sa imi dau seama cum se poate suporta pe sine insusi….io tre sa il suport 1 min cat ii citesc commentul dar el tre sa se suporte toata ziua…trist pt el

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  20. Cornel spune:

    toti romanii se pricep la fotbal, Rosia Montana, autostrazi si Regele Mihai. daca in ultimele 3 cazuri nu ar fi avut sens rostirea numelui Basescu nu ar fi interesat pe nimeni subiectele respective.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.7/5 (7 votes cast)
  21. Alina spune:

    Mie mi se pare o alta speculatie, mai ales ca asta cu cei care posteaza pentru RMGC a cam devenit cel mai important argument de a se baga in seama al celor care se opun. Acele IP-uri nu demonstreaza nimic. Sunt atatia care nu vor ca IP-ul real sa apara pe toate site-urile pe care intra, asta e de cand hau, mai ales daca te pricepi un pic si cum programele de acest tip dau cate 2 IP-uri pe care le invart, e o mare probabilitate ca sa se trezeasca cu acelasi IP multi utilizatori din aceasta tara, fara sa aiba vreo legatura intre ei. Deci nu va mai purtati ca Champollion cand a descifrat hieroglifele ca sunteti penibili. Ati cautat voi IP-urile de la toate ziarele online si revistele si blogurile si nu a mai dat nimeni de astfel de IP-uri? Ma indoiec profund….

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.0/5 (11 votes cast)
  22. viktor spune:

    Aa… uite ma ca a aparut si un postac. Salut Cornel! E.. cum e sa fii farseur si sa stie toata lumea? Macar ceilalti colegi ai tai au preferat sa stea cu capul in pamant. Tie.. nu ti-e rusine?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (8 votes cast)
  23. kla2005 spune:

    @viktor
    ar trebui sa iti fie tie rusine de propriile tale posturi…sau prosturi???
    cred ca matale esti ala cu blogul de lupta, nu?
    esti un mare habarnist, baiete! (from boy-Am Eng)
    ar trebui sa iti vezi de viata si de munca si sa nu te preocupi tu de soarte noastra. las’ ca avem noi grija de noi…sau poate asta e munca ta ongist de cariera.
    vezi ca statul roman isi vinde si actiunile la cupru.
    acolo nu protestati?
    sau acolo nu e “interes national”? hmmm

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.4/5 (11 votes cast)
  24. Eveline spune:

    Multumesc kamikaze pentru acest articol.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 3.0/5 (2 votes cast)
  25. Vali spune:

    Cat primeste un “postac” pe zi de lucru ? Vreau si eu…vorbesc serios.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.0/5 (2 votes cast)
  26. Alecs spune:

    Citez kla2005: ‘ar trebui sa iti vezi de viata si de munca si sa nu te preocupi tu de soarte noastra. las’ ca avem noi grija de noi…’ :))))))) se pare ca unu din ei n-a mai suportat si a izbucnit :))))) Ma cat de prost poti fi sa recunosti ca exista un ‘noi’…care avem grija de burtica noastra? :))))) cum baietii denota un munte de prostie….m-am cam prins acum de la ce vine RMGC (Retards Mountain Gold Corporation)

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (9 votes cast)
  27. tara de prosti spune:

    @Alina:
    si cand te indoiesti tu profund, poti sa ajungi cu nasul la buric?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (6 votes cast)
  28. camil cardas spune:

    Daca nici voi nu mai protestati, cine? Gandul sau alte ziare-slave? Pe bune, chiar merita sa nu mai continuati din cauza unor postaci cretini, platiti de alti postaci (“superiorii” lor)?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
  29. lucid spune:

    Jalnic baietzi, chiar ca atzi scapat de sub controlul bunului simtz. Intamplator am aflat de pe “hotnews” despre acest text si chiar mi-e greatza de voi. Il astept pe reporterul vostru de doua saptamani la o discutzie cu “cartile pe masa” – cartzi-cartzi nu maculatura oengista si dupa cateva scuze ca e ocupat nu a mai dat vreun semn ca doreste un dialog. Treaba voastra ce avetzi de impartzit cu Buscu et co, dar constat cu tristetze ca amandoua “taberele” suntetzi la fel de departe de ceea ce se cheama presa europeana ci va incadratzi perfect in massmedia de tot rahatu’ a rrrominichii care e luata in serios doar de paranoici si mercenari in serviciu comandat cum sunt majoritatea “postacilor” care au trecut pe aici.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.0/5 (6 votes cast)
  30. Beni spune:

    Asa si? Care e problema? Daca voi nu suferiti rmgc-ul si ceea ce aduce, presupune etc el asta nu inseamna ca tot poporul trebuie s-o faca (platit sau nu). Si daca pe mine m-ar supara atitudinea voastra de exemplu, vis-a-vis de acest proiect, poate si eu m-as chinui sa va bag pe gat anumite pareri, cu sau fara un IP ascuns.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.5/5 (8 votes cast)
  31. observatricea spune:

    Kamikaze, v-am descoperit relativ de putin timp si mi-ati placut mult. MULT! Insa nu reusesc sa recunosc spiritul care mi-a placut la voi in argumentatia de la acest articol. Adica cum sa renuntati la ceea ce faceati ADMIRABIL din cauza unor p(r)ostaci platiti? De fapt renuntarea asta nu ar insemna ca tocmai le faceti jocul? Poate ca nu jocul lor, al postacilor (lumea vedeti ca se indoieste ca ei ar fi inteligenti – n-o fi asadar jocul lor) insa jocul celor care sunt in spatele lor. Si-apoi tot exista vorba romaneasca: “cainii latra ursul trece”. Nu pot sa cred ca va chiar impiedicati de niste latratori. Ei oricum exista si asta se pare ca le e jobul: sa polueze cu postari stupide articolele care ii deranjeaza pe RMGCisti. Insa lumea DESTEAPTA (si din ce in ce mai multi romani devin mai informati si mai treji – in parte si datorita voua!!) stie deja sa faca distinctie intre ‘comentatori’. Poate ca ati fost santajati. Asta ar fi un motiv mai plauzibil. Daca-i asa, spuneti-ne-o ca macar sa o stim.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 4.8/5 (6 votes cast)
  32. samson spune:

    La ce discus agresiv poarta ONG-istii si opozantii proiectului nu mi se pare nimic ciudat in a-ti ascunde IP-ul. parerile pro sunt blocate de urletele disperate, de “ba te prind iti dau in cap” “sa-ti moara familia” si alte de genu asta, e si asta practic o forma de cenzura. La urma urmei este dreptul meu la intimitate si siguranta.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.0/5 (9 votes cast)
    • Dan spune:

      Rahat cu perje…Cei de la Rosia Montana nu au drepturi? De ce le calcati in picioare? Cumparati politicieni sa va dea legi. A venit vremea sa spunem NU minciunilor

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
  33. Em' spune:

    No asa ca-i vazusem si io pe astia cu comentarile lor de bine, evident suspecte pentru ca nu trebuie sa fi savant sa-ti dai seama ce si cum! :))

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
  34. gauloise spune:

    “9 username-uri diferite (intrate tot printr-un anonymizer) de pe acelaşi IP de Rietberg, Germania”. ce ti se pare atat de normal in asta, draga samson ? ai eu am un nickname, dar nu vin alti 8 ( opt ) indivizi sa posteze de pe calk meu.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (5 votes cast)
  35. mirciutz spune:

    Asta se întâmpla pentru ca toti angajatii din marile companii ies prin proxy-uri gazduite la compania mama (SUA, Germania, tot asa…)

    Evident ca o buna parte din postaci lucreaza în companii internationale (nu ca ar fi ceva rau în asta, din contra…) si de aia aveti IP-uri din alte tari…

    OK, am inteles, adminu’ e un super adevarat, un Sherlock Holmes digital, Matrix , nu alta……

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.0/5 (7 votes cast)
  36. bla bla bla spune:

    Asta se întâmpla pentru ca toti angajatii din marile companii ies prin proxy-uri gazduite la compania mama (SUA, Germania, tot asa…)

    Evident ca o buna parte din postaci lucreaza în companii internationale (nu ca ar fi ceva rau în asta, din contra…) si de aia aveti IP-uri din alte tari…

    scuze dar ip nu il primesti de la firma il primesti de la furnizorul de internet care in cazul romaniei este rds upc etc.

    este clar ca nu sunt nemti sau americani interesati in acest site deci lasa vrajeala.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
  37. ipse spune:

    pai faceti tata ca pe ziare.com: cine se logheaza si posteaza.
    p.s. nu ma steptam ca tocmai voi sa va vaitati ca babele. ce e greu de inteles? este o lupta de imagine si fiecare parte foloseste toate mijloacele. inclusiv voi care prezentati trunchiat sau exagerat anumite informatii.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.3/5 (10 votes cast)
  38. sunt un pic nervos spune:

    pt ipse: de ce p++a mea trebuie sa duca o companie miniera o lupta de imagine? de cinstiti ce sunt, nu?

    si sa nu ma iei cu “pentru ca sunt niste tampiti care se opun”, cum ar fi de exemplu Acadamia Romana, nu?

    m++e tradatorilor care mancati de la RMGC.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (11 votes cast)
  39. ciprian spune:

    Sunt un PROST din Romania , fara cultura , m-am dat jos din copac acu` trei zile cu laptopu`n buzunar, dar totusi NU! ROSIA! MONTANA!!!!!!!!(proiect miner) DA! ROSIA! MONTANA!!!!(agroturism)

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (8 votes cast)
  40. [...] Colegii postaci ai lui Titus Căpîlnean de la Roşia Montană Gold Corporation (doar nu există dovezi că şi el ar fi postac) s-au întrecut în ultimele două săptămâni în a publica sute de comentarii favorabile canadienilor, asta luând în considerare numai  articolele lui Mihai Goţiu de pe VoxPublica. Exact, aia doi-trei angajaţi au reuşit – ca laşii în anonim, cum ar spune un ipocrit – să bage sute de comentarii pe VoxPublica, fără a socoti că îşi fac de cap şi în alte părţi. [...]

  41. mortal spune:

    pacat ca va opriti. copii aia o sa moara de foame, iar cititorii inteligenti isi vor pierde portia de ras zilnica :(
    sper sa va razganditi.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 3.0/5 (2 votes cast)
  42. Razvan spune:

    Pentru cei ce nu stiu de ce mineritul cu cianura a fost interzis sa se intereseze ce s-a intamplat in Baia Mare in 2000. ( al 2 lea dezastru ca marime din Europa dupa Cernobil )

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
  43. Geo spune:

    Iti dai seama, securisti :D

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  44. stefan spune:

    De ce nu puneti un sistem de autentificare prin adrese facebook / gmail / yahoo ? Un procent destul de mare de oameni au macar unul din acestea.

    gen http://disqus.com/websites/ poate

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  45. ric spune:

    Majoritatea nodurilor de iesire apartin Tor sau altor retele de anonimizare.

    Asta indica un grad avansat de cunostinte despre Internet, deci nu poate fi vorba de niste simpli pioni tembeli ai rmgc.

    Or fi “hecării” din Valcea?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  46. FACALDO spune:

    Ati cerut acelasi lucru si pentru articolele opozantilor ?????? LA REFERENDUM AU VOTAT PENTRU MINERIT CU ACELASI IP ???? NO COMMENT !!!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  47. andrei t. spune:

    Interesant articol – un alt exemplu (fara sa stii IPurile de data asta) sunt cateva comentarii lasate la adresa:

    http://stiri.tvr.ro/aurul-de-la-rosia-montana-lungul-drum-al-unui-proiect-controversat_34444_comentarii.html#view

    La o privire mai atenta prin comentarii, se poate observa cum numele “Jurca” apare de vreo 4 ori, deci sunt situatii cand nici macar nu se sinchisesc sa se ascunda respectivii “postaci”.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 3.0/5 (2 votes cast)