Cei 1000 de psihopați care au fost la protestul Antenei 3 nu reprezintă bătrânii din România

multimea a3Celor care au relatat, în weekend, de la protestul Antenelor, li s-a reproșat, uneori pe tonuri exagerat de tăioase, că au ceva împotriva bătrânilor. Nimic mai fals, ba chiar o generalizare ușor idioată. Una care pleacă, cumva, de la premisa că ăia 1000 de psihopați prezenți în Piața Constituției, vineri, ar fi TOȚI bătrânii din România. Pe lângă faptul că nici pomeneală să fie măcar reprezentativi, aș zice chiar că România are niște bătrâni (o bună parte dintre ei) de toată isprava.

Știu mulți bunici, inclusiv ai mei, care votează anti-PSD cu consecvență de multișor, unii chiar de prin anii ’90. Nu o fac pentru că nepoții sau copiii i-ar influența cumva. Nu la modul direct, în orice caz. O fac pentru că, deși mulți dintre ei sunt semi sau chiar nealfabetizați, au foarte bine tipărit în codul lor genetic noțiunea binelui și a răului. În ființa lor de oameni simpli care nu fac politică nici măcar câtă se făcea în Poiana lui Iocan, acești bătrâni remarcabili simt corect fără să fi avut nevoie ca anterior să-și fi format un sistem de valori bazat pe lectură și cunoaștere (cum se pare că avem noi, ăștia mai tineri, nevoie, apropo). Ei simt, deci, că PSD-ul e rău, că din cauza lui au fost și încă sunt săraci, și că Antena 3 nu face decât să prelungească acest coșmar parcă nesfârșit care a început (și foarte probabil o să se și termine) cu Iliescu. Sunt mulți oameni care o duc greu, tineri ori bătrâni, dar drumul fanatismului, al paranoiei și-al reflexelor pe care le credeam de mult apuse nu este singurul pe care oamenii aflați la ananghie îl pot alege. Iar bătrânii despre care vă spun știu, slavă Domnului, toate astea.

Acestea fiind zise, vă las cu niște bătrâni ai lui Faulkner. La fel de simpli și cu un simț la fel de precis al binelui și răului. Un pasaj minunat tradus în românește de Paul Goma:

”În casă, femeile prind să cânte. Auzim cum încep primu verset și prinzând să crească, cum ele intră tot mai stăpâne și ne ridicăm și ne îndreptăm spre ușă și ne scoatem pălăriile și scuipăm ce-avem în gură. Nu intrăm. Ne oprim la scări, înghesuiți, cu pălăriile ținute dinainte ori la spate, în mâinile noi, cu un picior înainte și cu capetele plecate, privind într-o parte, în jos, la pălăriile noastre din mâinile noastre și în pământ sau când și când la cer și la fețele tocmite, grave.

Cântecul se isprăvește; glasurile se sting, tremurat, într-o cădere largă și murindă. Se pornește Whitfield. Glasu-i mai mare decât el. De parcă n-ar fi aceeași ființă. De parcă el e una și glasul lui alta, călărind șold la șold pe doi cai, prin vad, și ajung acasă, unul împroșcat de noroi, ăllalt care nici o clipă n-a suferit măcar atingerea apei, biruitoare și tristă. Careva din casă începe să plângă. Se aude, de parcă ochii și glasu i s-ar fi adâncit în sine, ascultând. Noi ne foim, ne mutăm de pe un picior pe altul, ochii ni se întâlnesc și se prefac că nici nu s-au atins.

În cele din urmă, Whitfield se oprește. Femeile cântă iar. În aeru des, glasurile lor par toarse din văzduh, plutind împreună și departe, departe, în cântările triste și alinătoare. Când se opresc, e ca și cum n-ar fi plecat. Ca și cum tocmai s-ar fi topit în văzduh și, când o să ne mișcăm, o să le putem toarce din nou, triste și alinătoare, din văzduhu dimprejur. Apoi încheie și noi ne acoperim. Mișcările ne sunt țepene, de parcă n-am fi purtat pălării pân-atunci.”

Mantzy

Vezi și:

Live de la bășina Antenei 3: 10 lucruri de la cel mai penibil protest din istoria României

___

Antena 3 sau la grande bruttezza (delirul de ieri, pas cu pas)

dana grecu

 

Comentează

Comentarii:

  1. cei care au protestat,au fost si tineri nu numai batrani.Varstnicii acestia,daca te uitai bine erau ingrijit imbracati,aveau priviri de oameni cu scoala su nu marlani ca cei care-i denigreaza acum. Acestia sunt talpa tarii,acestia au muncit pentru a avea o industrie performanta,acestia au ridicat blocurile in care marlanii de azi locuiesc.Daca nu erau ei sa se sacrifice in trecut ,mai aveati metrou,blocuri?Cineva va impinge de la spate ca sa fiti antiromani.De fapt cei care spun marlanii de acestea nici nu sunt nascuti in Bucuresti,ci venit de pe la tara si acum fac pe elitistii si ne dsau lectii.Ziaristii respectici sa-si vada de treaba lor jurnalistica,daca se considera jurnalisti si sa nu intineze aceasta profesie prin marlaniile pe care le emit, pentru ca prostimea sa fie dusa de val.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.5/5 (28 votes cast)
    • omulbun says:

      Multi din batrînii din piata erau acelasi model ca ala care acum 25 de ani te turna la sectorist ca aveai blugi si video. Dar erau si unii despre care suspectez ca efectiv nu au altceva de facut în viata. Antenele îi fac sa se simta importanti, si le mai dau si un loc si prilej de socializare. Unde plm altfel sa mearga? La teatru e scump si sînt prostii cu femei goale, la birt si restaurant iar e plin de zgomot si ghiolbani plus scump, etc. Asa ca atunci cînd e ceva distractie gratis si unde pot si vorbi cu altii de seama lor si cu aceleasi pareri, cum naiba sa nu mearga. Eu m-am mirat doar ca au fost asa putini.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 5.0/5 (13 votes cast)
      • gogu says:

        numai idioti, manca-mi-ati pula de jegosi.Sunt pensionar, dar tot v-as fute mamele alea idioate care v-a bagat cu ddestiu in pizda sa va faca

        VA:F [1.9.22_1171]
        Rating: 3.7/5 (3 votes cast)
  2. Roman says:

    Am sa incep prin a va multumi pentru acest Articol. A sters, parca, o parte din cuvintele grele, de zilele trecute, adresate tuturor batranilor romani, desi Antena 3 a fost sustinuta, in piata, doar de putin peste o mie.
    Acei oameni nu reprezinta batranii Romaniei, sa fie clar!
    Ei, sustinatorii, reprezentau interesele altcuiva…
    Am sa continui prin a transmite un mesaj comentatorului Ionescu Aneta: Aneta, poate nu stiai, dar Romanul Absolut s-a nascut la sat!
    Cati dintre acei sustinatori, din piata, crezi ca reprezinta batranii din satele romanesti? Probabil ca nici macar unul.
    Taranul Roman are Demnitate!
    Mai toti batranii de la sate nu au timp de Antene, de privit la tv etc. Si stii de ce? Pentru ca trebuie sa isi castige bucata aia amarata de mamaliga cu sudoarea fruntii, desi au, poate, peste 70 de ani.
    Cu stima, va salut!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 4.6/5 (9 votes cast)
    • elena says:

      “Mai toti batranii de la sate nu au timp de Antene” – exact , au timp numai de B1 , in rest , nu inteleg de ce atata oftica ,fiecare are dreptul la opiniile, parerile si ca sa vezi si la propriile convingeri !!!! sau NU ?

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  3. gogu says:

    sa nu va fut mamele in gura, ba jegosi imputiti, facuti din laba si aruncati in pizda?
    Din mmosii aia va trageti voin pulele si pizdele , nenrocitilor!!!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 2.0/5 (4 votes cast)
    • omulbun says:

      te înseli, visinescule. nici unul din bunicii mei nu se uita la antene si nu-i poate suferi pe bazii si gîzii care îti cresc tie tensiunea. serios, îti cauzeaza!

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

} ?>