Părerea lui Mircea Toma

Explore the Carpathian Death Penalty. Pe 16 decembrie, Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, le-a transmis primarilor din bătătura județului său un mesaj creștinesc: „Vă îndemn să fiţi gazde bune şi să încercăm să ne comportăm şi să ne mobilizăm corespunzător pentru un judeţ turistic“. În aceeași zi, două instituții publice din ospitalierul Rădăuți condamnau la moarte un tânăr sirian, Moustafa.

Din luna martie a anului trecut, în Siria au început manifestații împotriva regimului Bashar al-Assad. Noi, în România, știm mai puțin despre Assad decât știa tot restul lumii despre Ceaușescu în decembrie 1989. Asta deși în Siria, de un an de zile, sunt omorâți câte 15-20 de manifestanți – pașnici – zilnic. În ultimele săptămâni, violența represiunii a crescut dramatic: Guvernul a trimis tancuri împotriva cartierelor cu mulți protestatari. După o evaluare a ONU, până în prezent au murit 5.000 de oameni. Asta este țara în care Moustafa a simțit că forma de protest care i se potrivește cel mai bine este poezia. Poemul politic pe care l-a compus a fost ținut secret, nu i l-a citit decât unui singur prieten. Prieten care l-a turnat la Securitate, drept care Moustafa a fost arestat, torturat timp de două luni și apoi lăsat să se odihnească până la doi ani într-o închisoare de drept comun. După doi ani a fost eliberat – fără nici un proces, așa că detenția, după cum obișnuia și Securitatea din anii ’50 la noi, nu a lăsat nici o urmă formală. Moustafa a fost eliberat când, în stradă, începuseră manifestațiile, așa că a prins curaj și și-a citit poemul în piață în timpul unei adunări. Prompt, Poliția a descins acasă la el și a început o aprigă percheziție. Prevenit de tatăl său că riscă să fie arestat din nou și că, de data asta, riscă să fie și împușcat, Moustafa a fugit din țară. Cum-necum, soarta l-a adus în polul ospitalității românești, la Rădăuți, în România.

România, țară tristă după dictatori. Instituția care se ocupă de străinii care sosesc în țara noastră în căutare de azil este Oficiul Român pentru Imigrări (ORI), o structură subordonată Ministerului Administrației și Internelor; la Rădăuți funcționează un Centru Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil, condus de doi comisari de Poliție. Polițiștii de la Rădăuți au ascultat povestea lui Moustafa și au ajuns la concluzia că, după criteriile ospitalității bucovinene, nu are argumente suficiente pentru a cere azil politic. Drept care au atacat în instanță cererea tânărului sirian. În spiritul recomandărilor președintelui Flutur, pe 16 ianuarie 2012, Judecătoria Rădăuți s-a pronunțat: faptul că a scris o poezie și referiri generale, fără probe, că ar fi fost arestat din acest motiv nu sunt argumente suficient de convingătoare. Mai mult, judecătorii au considerat că în cazul returnării în țara de origine Moustafa nu va fi expus unui risc serios (în termenii folosiți de lege, nu ar fi în pericol de „condamnare la pedeapsa cu moartea, tortură ori o amenințare serioasă ca urmare a violenței generalizate în situația de conflict armat“). Exact la data la care Judecătoria Rădăuți producea această sentință, regimul Assad trecuse de la omorul în detaliu, la omorul în masă.

Securiștii României, expuși riscurilor democrației. Din fericire, securiștii din structurile Guvernului României nu-și pot face de cap până la capăt atunci când stârnesc atenția Europei. În cazul lui Moustafa, organizații internaționale de drepturile omului și avocați care s-au antrenat apărând români victime ale Securității și, mai recent, ale minerilor au reușit să oprească punerea în aplicare a condamnării la moarte de la Rădăuți. ORI București i-a acordat lui Moustafa, sub presiunea acestora, azil politic.

Finalul fericit nu ne scapă de securiști. Există suficiente motive să suspectăm că Guvernul român moștenește din epoca lui Ceaușescu prietenia cu dictatorii arabi. România nu s-a despărțit de Gaddafi decât după moartea acestuia, iar pe inamicii lui Assad este dispusă să-i vândă cu seninătate.

Mircea Toma

P.S. Autorul acestui text a încercat să organizeze în fața Ambasadei Siriei o manifestație împotriva crimelor comise de regimul Assad. Încercarea n-a trecut de Primăria Capitalei, care s-a împotrivit invocând un argument fermecat: o decizie a primarului Capitalei prin care se interzic manifestațiile în fața ambasadelor. Document pe care Primăria l-a invocat doar în cazul Ambasadei Siriei, căci nu a avut nimic împotriva unei manifestații organizate în fața Ambasadei Ungariei – și lăsăm analiștii politici să înțeleagă de ce-i iubesc securiștii pe arabi și-i urăsc pe unguri.