Mitică Dragomir: “Tablele în arest – un capitol asupra căruia nu aș vrea să insist”

Specialiștii fotbalului românesc vorbesc prea mult și scriu prea puțin. Vă prezentăm astăzi un editorial emoționant marca Dumitru Dragomir. Dacă l-ar fi scris și nu și-ar fi irosit gîndurile pe la emisiuni TV de doi bani, iată cum ar fi arătat.

Tablele sfinte ale fotbalului

Domnilor, sînt și eu om bătrîn, am văzut atîtea la viața mea, dar cînd mă uit la băieții ăștia tineri, remarc cu tristețe că n-au nimic în cap. După părerea mea, care am făcut pușcărie mai multe luni decît au stat pe banca Stelei Dorinel Munteanu, Ilie Dumitrescu și Ronny Levy la un loc, cine nu știe să joace table nu știe să joace nici fotbal. Pentru activitățile astea îți trebuie multă minte. Degeaba zic unii că ar fi vorba de noroc.

 

Trecut și prezent. Fotbalistul din ziua de astăzi are creierul ocupat cu tot felul de prostii. Facebook, cluburi, „Jimmyiz“, vorba prietenului meu Gigi Becali, mașini, femei, băutură. Nu se mai duce unul într-o bibliotecă cu mapa la subraț. Nu mai auzi un zar, o piesă mișcată, nimic. Pe vremea mea, ne strîngeam vreo cinci-șase băieți în sala de lectură și nu ieșeam pînă nu dezbrăcam un fraier. Îl lăsam în curul gol, atît de pasionați eram. Cei de-acum nici nu știu ce pierd, fapt pe care îl voi demonstra în cele ce urmează.

Beneficiile tablelor. Spre deosebire de alte ocupații la îndemîna fotbalistului, a sportivului și a omului în general, tablele au marea calitate că ajută organismul să se liniștească din punct de vedere fizic. În timpul jocului, corpul se odihnește, se relaxează. Pentru refacere, recomand poziția șezut pe scaun, cu spatele drept. După trei- patru mutări, propun cîteva scuturări de brațe și două genuflexiuni. Asta cînd nu se joacă pe bani. Cînd se joacă pe bani, adică cînd e o miză, ideal este să se execute mișcări mai ample, pentru ca musculatura să se afle într-o permanentă stare de veghe. În cazul meciurilor cu final mai încins, se poate ajunge la disensiuni, respectiv bătăi, momente în care și mintea, dar și corpul trebuie să fie odihnite și pregătite de atac. Vorba aia, joacă, joacă, dar decît să plîngă mama, mai bine plînge mă-ta.

Tablele în autocar. În general, se poate juca pe castane și pe pedepse. În mijloacele de transport, mai ales cînd e vorba de sportivi, eu sînt împotriva variantei pe bani, deoarece se poate ajunge la omor, certuri și alte măgării nerecomandate în trafic.

Tablele la restaurant, petreceri, cine romantice. Deși unele școli de gîndire se opun practicării tablelor în cadrul unor astfel de evenimente, experiența bogată mă face să fiu de altă părere. Consider că în viață trebuie fructificată orice prezență a unei mese. La restaurant, de exemplu, răgazul pe care ți-l oferă chelnerii din momentul efectuării comenzii pînă la aducerea ei îți dă șansa unei partide scurte, de trei pînă la cinci linii. În cazul fericit în care jucătorii dispun de table mici, de buzunar, par- tida poate continua și în timpul mesei. Mare atenție la tehnica rostogolirii zarurilor, pentru că dacă sînt lansate ciobănește pot sări din troacă direct în ciorbă, felul doi, desert sau ce mai are omul acolo în față.

Tablele mici. Mini-tablele sau micro-tablele, așa cum sînt ele cunoscute în spațiul elen. Sînt cele de dimensiuni reduse. Ideale pentru călătorii de afaceri, pentru concedii sau cînd stai la cozi.

Tablele mari. Toată teoria expusă la tablele mici se aplică și în cazul tablelor mari, numai că la o scară superioară.

Tablele în arest. Acesta este un capitol asupra căruia nu aș vrea să insist, pentru că nu am destule date și nici băieții de la DNA, fir-ar ai dracului de simpatici, nu au destule probe. Așa să ne ajute Dumnezeu și, vorba lui Victor Pițurcă, alea iachta est.

D.D. CORLEONE

mitica si tablele

 

Comentează

Comentarii:

  1. Zadkielix says:

    Un apologet al tablelor (de orice marime, dimensiune sau importanta), un oracol al Balcestilor, un administrator priceput, un mafiot adevarat ce conduce un fotbal leit ca si sufletul sau:grandoman si totodata meschin in exprimare!
    :P

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

} ?>