Madrid, orașul cu cel mai bun fotbal din lume (I)

Luni, a doua zi de Paști, Aeroportul „Henri Coandă“, cursă low-cost, destinația Madrid. Avionul stă să behăie de miei sub formă de drob, friptură și pachete congelate îndesate în bagajele de mână ale călătorilor. După aproape patru ore de zbor, aterizăm pe Barajas. Luăm taxiul tocmit de acasă și ne îndreptăm către centrul orașului.

În fața hotelului, aparatul de marcat indică un foarte sec 40 de euro, deși, conform unei convenții locale, orice cursă de la aeroport în oraș, sau invers, costă 30. Începem cu o țeapă. Ne luăm camerele în primire și plecăm pe străzi, în recunoaștere. De pe Calle Barquillo, strada noastră, ne lăsăm la vale, pe Calle Grand Alcalá, apoi mergem puțin la deal, pe Gran Vía, până la primul local populat care ne iese în față. Din cauza vitei grăsuțe și a vinului roșu, picioarele ne conduc înapoi spre hotel, prilej cu care observăm pe marginea drumului, la intrările clădirilor, câteva microîntreprinderi de boschetari care trăseseră păturile pe ele. E târziu.

Marți, 22 aprilie 2014 – ziua primului meci: semifinala Atlético – Chelsea, stadionul Vicente Calderón

Teoretic, ziua de muncă la ei începe la zece. Practic, prăvăliile încep treaba pe la unsprezece. Ne dezmeticim în barul ziarului Marca și pornim la drum. Un bilet de două zile pe unul dintre cele două trasee turistice ale Madridului costă 25 de euro, față de 21, pe o singură zi. Alegem prima variantă și ajungem la Museo Nacional del Prado. Mai dăm aproape 20 de euro la intrare și ne plimbăm printre tablouri și sculpturi până ni se face rușine. Așa că urcăm din nou în autobuzul turistic ce ne duce la Puerta del Sol. Admirăm un pic Oso y el Madroňo, statuia cu ursul, simbolul orașului, până ne rămân ochii pe o piață agroalimentară pe care aveam să o degustăm preț de câteva ore înconjurați de suporteri ai lui Chelsea. Unii beți, alții foarte beți. Cu cinci ore înainte de meci hotărâm să plecăm după bilete. Madrid-20140422-00279Ne așteaptă la recepția Hotelului „Monte Real“, locul de cantonament al celor de la Atlético Madrid. Ajungem, spunem cum ne cheamă și primim un plic pe care scrie „Para Gica de Gabi“. Adică nu de la Găbițu, un șofer român de prin Madrid, cum credeam eu, ci de la Gabi, căpitanul lui Atlético, pentru Gică Craioveanu.

Ne întoarcem mândri la hotel, desfacem berile pentru curaj și luăm un taxi la întâmplare. Șoferul e un bulgar din sud, de la granița cu Grecia. Vorbește o română excelentă, nu mai țin minte cum pretinde că a învățat-o. Ne împrietenim cu el și stabilim să ne aștepte la întoarcere. Ajunși la intrarea pe Calderon, al doilea stadion al Madridului, ca mărime, dăm piept cu o mare de oameni veseli și nerăbdători să-și vadă echipa într-o semifinală de Champions League după o pauză de patruzeci de ani. Cumpărăm fulare, arătăm biletele și rămânem șocați că nu ne controlează nimeni. Puteam pătrunde în stadion cu topoare, pistoale, bidoane de un deca de vin. Nu ne-a întrebat nimeni nimic, nu s-a uitat nimeni la noi. Mai mult, stewarzii ne-au condus politicos până la locurile noastre. Cu zece minute înainte de meci nu mai e nici un scaun liber. În jurul meu sunt mulți spanioli cu aspect de oameni ai muncii, tineri ușor cocalarizați, o groază de femei care sparg semințe. Atlético este echipa orașului, a cetățenilor de rând, foarte entuziaști și gata să-l scalpeze pe Mourinho dacă ar putea sări în teren. Iar Mourinho le alimentează ura ca la carte, reușind să distrugă un meci așteptat în Madrid de patru decenii.

Părăsesc stadionul printr-un nor de marijuana confecționat de spectatorii de la tribuna a doua și constat că mi-a murit telefonul. Cum nici locul de întâlnire nu-l mai nimeresc, îmi dau seama că tocmai m-am rătăcit de grup. Taxi în zonă? Nici vorbă. Alți 55.000 de oameni doresc același lucru. O iau pe jos, neavând nici cea mai mică idee despre zona unde mă aflu. După vreo două ore de mers aiurea pe străzi, prind o mașină liberă. Taximetristul, ca majoritatea celor din Madrid, nu știe nici un cuvânt în engleză, iar tot ce cunosc eu e numele hotelului. Reușim cumva să ne înțelegem. Ajuns, în sfârșit, în cameră, îmi fac rost de încă un drum cu taxiul în afara Madridului, până la restaurantul unor români, unde ne invitase Gică. Terminăm pe la două și ajungem din nou pe Barquillo, cu același taximetrist bulgar, care ne dă cea mai surprinzătoare veste a zilei. Madridul începe să fie din ce în ce mai interesant. (va urma)

Marian Turosu

Madrid-20140422-00292 Madrid-20140422-00302 Madrid-20140424-00378

 

 

 

 

 

—–

Madrid, orașul cu cel mai bun fotbal din lume (II)

—–

Ghici cine este românul mândru care s-a pozat cu Atletico Madrid!

atletico ponta k

 

 

 

 

 

—–

Steaua, Fotbalul și Sistemul

—–

Mourinho, la vorbitor cu analiștii sportivi din România!

—–

Clasic dar totuși nefantastic

Comentează


} ?>