5 genuri de cărți pe care să le citești în adolescență
Adolescența poate reprezenta o perioadă dificilă, plină de schimbări și solicitări tot mai diverse, astfel că, de multe ori, te poate copleși gândul alegerilor pe care trebuie să le faci. Ca formă de relaxare și pentru a dobândi o viziune tot mai clară asupra drumului pe care ți-ai propus să îl urmezi, literatura poate reprezenta o adevărată unealtă, care-ți va oferi claritate asupra celor mai presante aspecte ale vieții de adolescent.
Din tot universul literar pe care îl găsești atât online cât și fizic în librării ori anticariate, îți prezentăm câteva genuri de cărți pe care să le citești în adolescență și care te vor ajuta să îți dezvolți cunoștințele:
1. Cărțile reprezentative din literatura română
Unele dintre cele mai importante opere ale literaturii române sunt incluse și în programa școlară, astfel că, prin lectura acestora, vei putea fi mult mai pregătit la cursuri și îți vei lărgi orizonturile cunoașterii. Pentru a acoperi o paletă cât mai largă de genuri literare, îți recomandăm ca după finalizarea unei opere să citești și cărțile din secțiunea critică literară, acestea din urmă fiind recomandate și în cazul pregătirii pentru examenul de Bacalaureat.
Dintre cele mai importante opere ale literaturii române, pe care trebuie să le citești în adolescență, nu trebuie să lipsească lucrările unor autori precum: Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade sau George Călinescu. Opere precum Enigma Otiliei, Pădurea spânzuraților sau Maitreyi au reușit să trezească pasiunea pentru lectură chiar și în rândul liceenilor care nu aveau un astfel de hobby.
2. Cărțile de non-ficțiune
În funcție de pasiunile pe care le ai și de profilul pe care ai ales să îl urmezi, pentru o mai bună pregătire ce îți va fi necesară mai târziu în viață, cărțile de non-ficțiune îți pot oferi răspunsuri la numeroasele întrebări care te frământă. Astfel că, dacă ai decis să urmezi și studii superioare, cărțile de referință pentru domeniul ales sunt foarte utile pentru o mai bună pregătire la viitoarele examene. Printre cele mai căutate categorii de non-ficțiune se numără: cărțile de istorie literară, psihologie, filosofie, arhitectură ori cărțile de afaceri și cele din domeniul economic.
Cu ajutorul cărților de specialitate vei fi mult mai bine pregătit pentru luarea deciziilor și vei avea o viziune clară asupra unor aspecte ale vieții personale. De asemenea, aceste cărți te vor ajuta să te dezvolți intelectual și personal etc.
3. Marile opere clasice ale lumii
Cu ajutorul personajelor consacrate ale literaturii, vei trăi emoții și întâmplări din care vei putea învăța cum să reacționezi dar și cum să faci față unor situații neprevăzute. Printre cei mai citiți autori clasici se numără Feodor Dostoievski, Jane Austen, Emily Bronte, Franz Kafka etc. Operele acestor mari autori ai lumii te poartă alături de personajele lor printr-o multitudine de experiențe și gândiri. Trăiești alături de ele cele mai intense emoții și descoperi filosofii de viață din cele mai diverse. Pe site-ul anticariatului online Târgul Cărții găsești cele mai captivante lecturi clasice, literatură română, dar și multe alte domenii de interes pentru perioada adolescenței.
4. Lecturi ușoare, relaxante
Este indicat să alternezi genurile cărților pe care le citești, drept urmare, după ce ai citit o carte de non-ficțiune, îndreaptă-ți atenția spre lecturi ușoare, care să faciliteze procesul de relaxare. Cele mai potrivite lecturi în compania cărora să te relaxezi sunt reprezentate de cărțile din genurile Young-Adult, Science-Fiction, cărțile polițiste ori cele de dragoste. Literatura contemporană abundă în astfel de genuri de cărți, ceea ce le face să fie lecturi potrivite la vârsta adolescenței, mai ales că sunt ușor de citit, iar acțiunea este plasată în vremurile noastre, astfel că adolescenții se pot regăsi foarte ușor în povestea personajelor.
5. Ghiduri practice
Astfel de cărți sunt recomandate atunci când dorești să descoperi informații practice despre hobby-ul tău preferat, dar și trucuri sau idei despre diferite activități fizice etc. Ghidurile practice sunt ideale atunci când îți dorești să încerci ceva pentru prima dată ori ești începător într-un anumit domeniu, întrucât în aceste cărți vei găsi toți pașii pe care îi ai de urmat într-o manieră foarte simplu de pus în practică. Printre cele mai populare ghiduri pratice se numără: cărți de gătit pentru începători, cărți cu proiecte DIY, ghiduri de grădinărit, ori de fashion și make-up.
Lectura este cea mai bună metodă prin care adolescenții se pot dezvolta personal și intelectual și, de asemenea, este cea mai bună activitate prin care pot dobândi cunoștințe noi. În cea mai dificilă perioadă a vieții, adolescența, cărțile pe care le vei citi te vor ajuta să devii un adult responsabil, pregătit pentru a face față tuturor provocărilor.