Bilanțul pițipoancelor din Parlament: zero activitate și câteva măriri de sâni
Bilanțul pițipoancelor din Parlament: zero activitate și câteva măriri de sâni
Aproape un an de mandat, și toate pițipoancele alea din Parlament nu au produs în slujba cetățeanului nici măcar o vorbuliță - de inițiative legistative sau acțiuni în teritoriu nici nu mai vorbim. Absolut nimic, în afară de selfie-ul de la deschidere. Dar nimic-nimic, nici măcar o vorbuliță, o prostioară, o ceva. Nada! Pe de altă parte, dacă abandonăm heităreala și misoginismul ăsta deșănțat, s-ar putea să vedem și partea plină a paharului cu silicon. Măcar pentru o legislatură, două, ar fi interesant, dacă nu chiar productiv să avem un parlament plin doar de astfel de alese. Un parlament ocupat în întregime de pițipoance ar prezenta avantajul (nemaiîntâlnit până azi, la noi) că, din cauza sau mai bine spus datorită inactivității totale, nu s-ar mai legifera nici o nenorocire, nici o grațiere, nici o amnistie, nimic de genul ăsta. Într-o astfel de situație fericită, am putea zice că nu încă o revoluție e ultima soluție. Ajunge și o mărire de sâni.
Ce-aveti bre cu ele?
Isi mai clatesc si mosii aia ochii, mai dau la buci in pauza de masa, chestii socoteli...