Porcii penali s-au întors: se grațiază faptele de corupție. (Cum vi se pare vremea de afară?)
Asta au votat azi, în Comisia Juridică a Senatului, PSD-ul și Traian Băsescu, pardon, infectul de Traian Băsecu: au votat să legalizeze corupția, chiar dacă tot ies unii pe străzi și strigă "Corupția ucide!". PSD și Traian Băsescu vor să legalizeze crima și au făcut deja primul pas.
De data asta, poporul, dacă mai are resurse pentru a se revolta, va trebui să obțină alegerile anticipate. Mafia reprezentată de Șerban Nicolae, de Dragnea și de dobitocul de Băsescu trebuie scoasă din parlament. Altă cale în afara anticipatelor nu e. Deși nici asta nu e tocmai sigură, pentru că între timp porcii ăștia au încercat să corupă toți bugetarii și pensionarii promițându-le (contra voturi, evident) măriri fantasmagorice, prin gura largă și mintea strâmtă a Olguței Vasilescu, parvenita de la Craiova care a reușit într-un timp record să intre în top cei mai mari dușmani ai României din toate timpurile.
Cand spunem ``ciuma rosie`` nu ne referim doar la sleahta PSD, aici includem PNL, PCC, ALDE, UDMR, etc...
Hienele si lipitorile nu au mama, nu au tata, sunt transpartinice.
Mafiotii inceteaza luptele intre clanuri si familii cand constata ca dusmanul lor comun este statul.
Nasul da ordin: toata artileria grea pe cei care incearca sa ne bage la beciul domnesc!
Toti sint niste mafioti..Rusine!!!