Și pentru asta trebuie să ieșim la vot: s-au făcut 9 luni de la jandarmeriadă și nimeni nu e vinovat!
@Răzvan Roșioru
Update: au trecut 9 luni de când Jandarmeria a bătut și gazat sute de oameni pașnici, printre care copii, și niciunul dintre descreierații din această instituție nu a fost reținut, demis, retrogradat. Și nici nu va fi. Ne-au păcălit deja de două ori: la Revoluție și la mineriadă. Au deschis dosare, le-au închis, le-au redeschis, le-au închis la loc – și tot așa, vinovații încasând în toți acești ani salarii de securiști și pensii speciale din banii noștri. Acum e a treia oară când vor să ne păcălească. Și vor reuși dacă nu înțelegem că nu trebuie să mai așteptăm dreptatea de la infractorii care ne conduc și de la procurorii care îi protejează. Nu poți aștepta dreptate de la o clasă politică îmbătrânită în corupție sau de la procurori specializați în mușamalizări, așa cum sunt procurorii militari. Dacă înțelegem asta, la viitoarele alegeri dăm dracului Valea Prahovei, îi măturăm pe nenorociții ăștia și după aia putem aștepta și dreptatea.
(Dacă încă nu v-am plictisit cu obsesiile astea despre dreptate, ne puteți susține și urmări la www.patreon.com/kmkz)
Diliul în pijama care dirija bastoanele și lacrimogenele nu candidează cumva la europarlmentare?